​Handbal masculin / România a ratat calificarea la Campionatul European din 2020

280
​Handbal masculin / România a ratat calificarea la Campionatul European din 2020 - minge-1560452655.jpg

Articole recomandate

​Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă joi, pe teren propriu, de Portugalia, cu scorul de 24-19 (12-11), în penultima partidă din grupa a 6-a preliminară a CE2020, și a ratat orice șansă de a mai spera la turneul final.


Tricolorii rămân cu doar 2 puncte în clasament, pe locul 3, în timp ce Portugalia ajunge lider temporar, cu 8 puncte. Pentru a mai spera la calificarea de pe locul 3, România avea nevoie de victorie în partida de joi.


Tot joi se va juca și partida dintre Lituania (2 puncte) și Franța (6).


Anterior, România a obținut următoarele rezultate în campania de calificare: 13-21 cu Portugalia, 21-21 cu Franța, 28-23 și 23-24 cu Lituania.


În ultima etapă a grupei a 6-a, duminică, se vor juca partidele Portugalia – Lituania și Franța – România.


La turneul final se vor califica primele două clasate din fiecare din cele opt grupe preliminare, plus patru echipe de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasament.


Campionatul European din 2020, primul care se va disputa cu 24 de echipe, va avea loc în Suedia, Austria și Norvegia, între 9-26 ianuarie.


În preliminarii au luat startul 32 de echipe, iar 20 din acestea se vor califica la turneul final unde au "bilete" directe cele trei gazde, plus campioana europeană en-titre, Spania.


Naționala României a jucat ultima dată la un turneu final de Campionat European în 1996.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8192 secunde