Sezonul actual de handbal nu se va încheia pe teren. "Ne pare extrem de rău!"

234
Sezonul actual de handbal nu se va încheia pe teren.

Articole de la același autor

Veste proastă pentru iubitorii handbalului din toată România. Federația Română de Handbal ar fi vrut ca actualul sezon să se încheie pe teren, însă acest lucru nu va mai fi posibil, după ce Federația Europeană de Handbal a solicitat ca, până la 1 iunie, să fie anunțate numele echipelor campioane.

În urma videoconferințelor consultative organizate de FRH cu reprezentanții cluburilor de handbal, s-a votat pentru încheierea sezonului, dar și pentru eliminarea regulii cu trei jucători extracomunitari la masculin.

Oficialii echipei Handbal Club Dobrogea Sud Constanța au primit cu dezamăgire această veste.

"După ședința cu șefii EHF, s-a decis ca sezonul actual să nu se mai reia. Pe 18 mai, urmează decizia oficială, atunci se vor anunța echipele calificate în cupele europene, dar și cele care retrogradează / promovează.

Ne pare extrem de rău că se termină așa, am fi dorit să mai câștigăm câteva meciuri în acest sezon, chiar dacă suporterii nu ar fi putut asista la ele din tribune. În continuare, sperăm să reluăm pregătirea cât mai repede și să ne revedem curând", a transmis președintele HC Dobrogea Sud, Ionuț Stănescu.

Vestea este cu atât mai tristă cu cât Final Four-ul Cupei României la handbal masculin ar fi trebuit să se dispute la Sala Sporturilor din Constanța, pe 24 și 25 iunie.

HCDS ar fi trebuit să întâlnească în semifinale Politehnica Timișoara, în timp ce, în celălalt meci din "careul de ași", ar fi trebuit să joace Dinamo București și Handbal Club Bacău.

Decizia oficială în privința închiderii stagiunii 2019-2020 va fi adoptată, luni, 18 mai, în ședința Consiliului de administrație al FRH. Tot atunci, vor fi anunțate și echipele care vor participa în cupele europene, însă cei de la HCDS nu sunt siguri că se încadrează pentru a juca meciurile internaționale, din cauza locului din clasament. Constănțenii sunt pe locul 4, poziție pe care ar fi fost foarte bine dacă ar fi terminat sezonul, pentru că ar fi evitat în play-off o eventuală întâlnire cu Dinamo.

XXX

Și echipa de handbal a Clubului Sportiv Medgidia este dezavantajată de această decizie. Formația de pe malul Canalului era calificată direct la turneul final de promovare în Liga Națională și ar fi avut o șansă bună să acceadă pe prima scenă a handbalului masculin românesc.

"Sezonul actual la handbal nu se mai reia. FRH a fost într-o videoconferință care anunță mai mult ca sigur acest deznodământ. Pe 18 mai urmează decizia oficială. Lucrurile au rămas neclare și în privința promovării", este reacția oficialilor clubului din Medgidia.

La handbal feminin, echipa CSU Neptun Constanța ar fi trebuit să joace în cadrul turneului semifinal de promovare în Liga Florilor, însă acum va aștepta o nouă decizie a Federației Române de Handbal.

Fetele antrenate de Ion Ivan și Lăcrămioara Ilie aveau toate șansele de a promova, acestea formând un grup puternic și obținând victorii importante în Seria B a Diviziei A. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4589 secunde