Bătălia pentru șefia Federației Române de Volei

Serhan Cadâr: "Mulți vor schimbarea, dar câți au curajul să o susțină?"

324
Serhan Cadâr:

Articole de la același autor

Cursa pentru desemnarea noului președinte al Federației Române de Volei a intrat în linie dreaptă. Joi, 31 martie, la București, peste 100 de membri afiliați FRV își vor exprima opțiunea cu speranța că noul președinte va scoate voleiului românesc din "zona gri" mondială. 


Candidații la șefia federației sunt constănțeanul Serhan Cadâr, Gheorghe Vișan, președintele în exercițiu, Dan Gîrleanu și Sandu Kapelovies. 


Președintele CS Academia de Volei Tomis, Serhan Cadâr, și-a încheiat turul de promovare al campaniei din țară cu sentimentul că specialiștii voleiului românesc își doresc schimbarea. 


"Cu două zile înainte votului, am speranță că cei care au acest drept, în special antrenorii echipelor de volei din România, vor alege să voteze schimbarea. O schimbare care poate și trebuie să fie benefică voleiului românesc. Luni, mi-am încheiat turul României, în care mi-am prezentat proiectele, ultimele două orașe vizitate fiind Brăila și Galați. Am simțit în toată țara sentimentul că lumea vrea o schimbare. Rămâne de văzut câți din cei care vor această schimbare vor avea și «tupeul» să voteze această schimbare. Din cauza aceasta i-am îndemnat să nu le fie frică și să voteze cu încredere", a declarat, pentru "Cuget Liber, Serhan Cadâr. 


Principalele obiective înscrise în mapa de proiecte ale constăn-țeanului sunt construirea unei baze sportive a federației cu ajutorul fondurilor europene și reorganizarea activității la nivelul juniorilor și tineretului, astfel ca, până în anul 2020, România să se afle în primele șase națiuni ale Europei. 


"Proiectele mele li s-au părut unora prea îndrăznețe, dar nu trebuie să uităm un lucru: dacă nu îndrăznim să gândim la ceva măreț, nu putem realiza nimic, niciodată. Și în sport este exact ca în viața de zi cu zi. Ne propunem obiective foarte ridicate și asta ne mobilizează să ajungem să le realizăm. Acesta este deviza mea de la care nu m-am abătut niciodată în viață. În cazul în care voi fi votat de alegători, sper să pot implementa această mentalitate și la nivelul Federației Române de Volei", a completat Serhan Cadâr. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 06 Ianuarie 2016
Stire din Sport : CVM Tomis i-a pierdut pe Laza și Pavel
Pagina a fost generata in 0.3997 secunde