Mai multe ştiri online:

Se reiau Naționalele Universitare de Oină! „Ovidius”, printre protagoniste

Ştire online publicată Marţi, 09 Aprilie 2019. Autor: Mihai CHELEȘ
Ieri, la sediul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Ovidius”, a avut loc o întâlnire între decanul prof. univ. dr. Mirela Damian și președintele FR de Oină, Nicolae Dobre, ocazie cu care au fost stabilite modalitățile concrete de prezentare a oinei în cadrul cursurilor de la facultate. 


„Vor fi făcut demersuri pentru reintroducerea oinei la discipline opționale, precum și prezentarea acesteia prin activități derulate de federație, în colaborare cu ACS Frontiera Tomis Constanța. De asemenea, cu ocazia conferinței internaționale care va fi organizată de facultate în luna mai, activitate la care vor participa decani ai facultăților de profil din țară și din străinătate, FRO va face o prezentare a jocului de oină. Mulțumim mult doamnei decan Mirela Damian pentru disponibilitatea manifestată și dorim echipei mult succes”, a declarat președintele FR de Oină, Nicolae Dobre. 


XXX 
După o pauză de peste 30 de ani, se reia o frumoasă tradiție care a făcut parte din mediul universitar, și anume Campionatul Național Universitar de Oină. În urma demersurilor făcute de oficialii Federației Române de Oină, Federația Sportului Școlar și Universitar a introdus această competiție în calendarul pe anul în curs. 


Astfel, în perioada 12-14 aprilie, competiția va avea loc la Bacău, fiind un excelent mijloc de promovare în rândul viitorilor profesori de educație fizică și al studenților. În urma întrevederii de ieri, decanul FEFS Constanța, prof. univ. dr. Mirela Damian, a dat asigurări că va avea înscrisă o echipă în campionatul universitar. 


„Felicităm Federația Sportului Școlar și Universitar pentru această inițiativă și mulțumim Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății Bacău și DJST Bacău, pentru implicarea deosebită în organizarea competiției. Dorim mult succes tuturor echipelor participante”, a completat președintele FR de Oină, constănțeanul Nicolae Dobre. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7295 secunde