Scrimă / Dubai a fost ultimul bal! Ana Maria Popescu s-a retras din activitatea competiţională

194
Scrimă / Dubai a fost ultimul bal! Ana Maria Popescu s-a retras din activitatea competiţională - 26391263320788624655968423811771-1638886671.jpg

Articole de la același autor

Ana Maria Popescu pune punct! Marţi, 7 decembrie, pe vlogul personal, marea noastră campioană a anunțat că turneul de Cupă Mondială din Dubai a fost ultima ei competiție, informează Federaţia Română de Scrimă.

„Se pare că se încheie. Peste 20 de ani petrecuţi în sala de scrimă… A fost ultima competiţie pentru mine. Credeam că sunt pregătită pentru momentul ăsta, pentru că nu simt să merg mai departe. Asta a fost tot şi cumva cred că din copilărie mi-am promis că o să simt momentul în care să mă opresc.

E momentul. Acest moment a venit, ştiu treaba asta, nu mai am motivaţie să merg mai departe!”, a transmis Ana Maria Popescu.

În vârstă de 37 de ani, Ana-Maria Popescu a fost aleasă la sfârşitul lunii noiembrie de Federaţia Internaţională de Scrimă cea mai bună spadasină a lumii pentru a cincea oară, stabilind astfel un record. Ea a primit acest titlu în sezoanele 2007-2008, 2008-2009, 2012-2013, 2019-2020 şi 2020-2021.

Are în palmares trei medalii olimpice (una de aur şi două de argint), şapte mondiale (2-2-3) şi 13 europene (7-4-2), alături de numeroase Cupe Mondiale câştigate, ea fiind cea mai titrată scrimeră din România.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Scrimă 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5805 secunde