Șah-mat în aer liber, la 40 de grade Celsius!

1077
16
Șah-mat în aer liber, la 40 de grade Celsius! - sah-1439834882.jpg

Articole de la același autor

La Cercul Militar Mangalia, au avut loc, week-end-ul trecut, întrecerile Cupei Zilei Marinei la șah, competiție ajunsă la ediția a VI-a. A fost unul dintre puținele turnee de șah disputate în aer liber la o temperatură de 40 grade Celsius! Cei 40 de jucători înscriși au luat loc la umbra copacilor care au creat, totuși, condiții optime de joc. 


La final, podiumul a arătat astfel: 1. Toma Kirjakov (Bulgaria; 6,5 p), 2. Simona Cheng (Germania; 5,5 p), 3. Daniel Panainte (România; 5,5 p). În continuarea clasamentului, se regăsește "tripleta" constănțeană, I. Linca, A. Rușa, G. Țintă, fiecare cu câte 5 p.


"În turneul de la Mangalia, s-a remarcat copilul de 10 ani Menlibai Deniz, legitimat la Palatul Copiilor Constanța, înscris la seniori, care, tot cu 5 puncte, și-a îmbunătățit coefi-cientul ELO șahist cu aproape 100 puncte, ceea ce în șah înseamnă foarte mult. Să sperăm că el nu se va retrage din acest sport înainte de vreme, asemenea altor copii deosebit de talentați", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Sissa Constanța, Antonio Rușa. 


Iată și rezultatele din runda a VII-a: 


T. Kirjakov - D. Panainte 1/2, D. Cheng - A. Rușa 0-1, C. David - I. Linca 0-1. 


Exigentul arbitru Andrei Furcă, din Mangalia, nu s-a confruntat cu probleme disciplinare. 


Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
petrosian
17 august 2015
sah

felicitari clubului sissa!

fischer
17 august 2015
sah

Un concurs foarte ineresant cu partide frumoase.

Gambit
17 august 2015
Bulgaria

Bulgarul nu mai trebuie invitat fiindca ne ia premiile!

Karpov
17 august 2015
ELO

Ionel Linca a castigat 10 puncte ELO! Bravo, omule!

Topalov
18 august 2015
sah

Iată și rezultatele din runda a III-a: A.Rusa - S. Gheng 0-1, Linca I. - Gheng. C. 1-0, D. Panaite - R. Ghenea 1-0.

Topalov
18 august 2015
sah

Iată și rezultatele din runda a VI-a: A.Rusa - T. Kirjakov 0-1, Linca I. - R. Plamenov 1/2-1/2, P. Ribanov - D. Panaite 0-1.

X
18 august 2015
X

Juniorul Deniz Menlibai de 10 ani a luat locul 4 pe concurs si a jucat ultima runda la masa 2 cu Gheng Simona de 40 ani din Germania cu care a facut remiza.

Iordan
18 august 2015
chess

Vă omor pe toți !

Sissa
18 august 2015
chess

Zaim iar delirezi ? Mai ai putin si te omori singur si dai vina pe noi nataraule !

Răspuns la: chess
Adăugat de : Iordan, 18 august 2015
Vă omor pe toți !
Stelica
19 august 2015
sah

Tony vrei să fac pipi pe fața ta?

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7406 secunde