Să nu-l uităm pe Nea Nacu! A urcat la Ceruri, apoi s-a ales praful de Farul…

3540
1
Să nu-l uităm pe Nea Nacu! A urcat la Ceruri, apoi s-a ales praful de Farul… - rugby-1515761639.jpg

Articole de la același autor

În ianuarie, ne amintim, în fiecare an, de unul dintre cei mai mari antrenori de rugby pe care i-a avut România: Mihail Naca.

S-a născut în chiar prima zi a anului 1939, fiindu-i parcă predestinat să fie cel dintâi.

Sub comanda sa, Farul a cucerit nu mai puțin de șase titluri de campioană, în anii 1975, 1976, 1978, 1986, 1995 și 1997, într-o perioadă în care România era o forță la nivelul rugby-ului mondial, iar campionatul intern era foarte puternic.

Mai mult, în decembrie 1986, tot sub bagheta lui Mihail Naca, Farul s-a clasat pe locul doi la turneul Masters din Franța, un fel de Campionat Mondial al cluburilor, la care au participat, alături de "marinari", cele mai bune echipe din lume: Toulouse și Agen (campioana, respectiv finalista campionatului Franței), Banco de la Nacion (campioana Argentinei), Fiji Barbarians, L’Aquila Rugby (Italia), Ponsonby (câștigătoarea campionatului Auckland din Noua Zeelandă) și West Brisbane (Australia).

Antrenor emerit, Mihail Naca a condus naționala României la primul Campionat Mondial de rugby, în 1987, în Noua Zeelandă, o națională cu un "schelet" constănțean.

"Când vrei să fii campion, trebuie să fii atent la detalii, la fiecare amănunt, să nu lași absolut nimic la voia întâmplării. Acest principiu face diferența dintre un campion și ocupantul locului doi", spunea emeritul Mihail Naca (Nea Nacu pentru prieteni). Multă dreptate avea, puțini ar mai pricepe raționamentul său, în ziua de astăzi…

Mihail Naca a încetat din viață în vara lui 2009, la vârsta de 70 de ani. A închis ochii înainte de a vedea cum s-a ales praful de clubul pe care l-a iubit și l-a slujit o viață întreagă…

Comentează știrea

eugen
12 ianuarie 2018
distrugere totala

si sporturile au fost distruse ca restul ( flota ,industria , ...........

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1368 secunde