Rusmir, Cristocea și Pașcovici, buni de joc pentru meciul cu Delta Tulcea

1445
Rusmir, Cristocea și Pașcovici, buni de joc pentru meciul cu Delta Tulcea - 0035ae72e4bf57671fc69b8cf98d9e09.jpg
Cristocea și Pașcovici au depășit problemele medicale cu care s-au confruntat în ultimele zile, antrenându-se fără probleme ieri. Antrenorul Marius Șumudică îl ia în calcul pentru duminică și pe Rusmir, care a obținut viza medicală.

"Pașcovici și Cristocea au lucrat normal azi (n.n. - ieri). Cosmin a avut doar o crampă musculară, nu au fost probleme în cazul său. La Cristocea mi-a fost frică mai mult, nu știu dacă e 100% acum, dar oricum îmi pare bine că a intrat și la joc. Rusmir e în regulă cu viza medicală, intră în calcul pentru meciul cu Tulcea. Pentru mine, Dejan e un jucător bun, care a dat dovadă tot timpul de profesionalism. Indiferent de ce probleme au fost, el s-a pregătit cu seriozitate, iar pentru aceasta merită încrederea mea", a declarat antrenorul principal al Farului, Marius Șumudică.
Revenirea mijlocașului sârb ridică la cinci numărul jucătorilor extra-comunitari ai Farului (Gaston, Ben Teekloh, Mansur, Fatai și Rusmir), dintre care Șumudică va trebui să aleagă, pentru că numai trei pot juca în același timp.
"Marinarii" au avut ieri în program un singur antrenament, la fel ca astăzi și mâine. După ședința de pregătire de mâine, care începe la ora 13, echipa rămâne în cantonament.
"Mai avem două zile până la jocul cu Tulcea, dar băieții sunt pregătiți, au poftă la antrenamente, sunt OK. Sperăm să câștigăm, pentru că, de patru etape, avem un parcurs bun. Dar să știți că nu va fi ușor. Tot timpul a fost rivalitate între Constanța și Tulcea. Ne așteptăm la un meci greu", a mai spus ieri Marius Șumudică.

"Vlas e încăpățânat"
Absent de ceva timp de la pregătirea normală a echipei, Adrian Vlas a părăsit și ieri mai repede antrenamentul. Șumudică se arată deranjat de situația și atitudinea portarului.
"Am avut o discuție în particular cu el, l-am făcut să înțeleagă ceva și ce vreau eu de la el, dar, în continuare, el merge pe altceva. E încăpățânat. Treaba lui. Nu vreau să discut mai mult, nu vreau să intru în polemică cu el. Vlas are o opinie, eu am alta. Zice că a simțit ceva la picior. Până acum a avut la umăr, acum la picior, nici nu știu ce să vă spun...", a declarat antrenorul Farului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Constantin Stamate s-a întors la Farul
Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Stire din Sport : Tunete și fulgere peste "Arcul de Triumf"
Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Stire din Sport : "Marinarii" caută a patra victorie la rând
Pagina a fost generata in 0.4728 secunde