România speră la o medalie olimpică la tenis de masă. "Suntem «asiaticele» Europei!"

Luni, 15 Iunie 2020, 18:08
126
Echipa națională feminină de tenis de masă a României este una foarte valoroasă, iar tricolorele așteaptă cu nerăbdare participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, care vor avea loc în vara anului 2021.

Fetele antrenate de Viorel Filimon sunt optimiste înainte de participarea la suprema competiție și se gândesc la o medalie olimpică.

Eliza Samara se antrenează multe ore pe zi pentru a-și vedea visul împlinit și este sigură că România reprezintă o forță în tenisul de masă și se poate bate de la egal la egal cu orice națiune. Samara a trecut cu greu peste pandemia de coronavirus. Sportiva de la malul mării s-a antrenat în casă, cu ajutorul unui robot special, și a încercat să își țină fizicul, dar și psihicul într-o formă cât mai bună.

"Am încercat să mă acomodez, primele două săptămâni au trecut foarte repede, dar după aceea, mă gândeam când mă trezeam: ce voi face? Masa cu robotul de antrenament mă așteptau în fiecare zi. M-am antrenat cu robotul și mi-am achiziționat bandă de alergat, bicicletă, gantere, pentru a putea să îmi mențin tonusul.

Mă bucur foarte mult că am reușit să ne calificăm din luna ianuarie la Jocurile Olimpice. Dacă nu ne calificam și urma să rejucăm calificările în luna aprilie, vă dați seama că era foarte greu. Este un an pe care îl voi lua ca atare, mă antrenez și mă pregătesc.

Avem mari așteptări de la Jocurile Olimpice, vrem o medalie și este normal să credem în acest lucru, pentru că echipa este foarte omogenă. Eu, Daniela Dodean și Bernadette Szocz jucăm la fel. Nu există diferențe între noi.

În 2008, a fost prima mea participare la Jocurile Olimpice, în 2012 încă mă căleam, iar în 2016, am fost foarte aproape de succes. O medalie olimpică este visul oricărui sportiv. Sperăm să ne îndeplinim visul și dacă vom cuceri medalia de aur, vă promit că mă urc pe masa de joc, așa cum am făcut-o când am devenit campioană europeană. O medalie olimpică rămâne cea mai strălucitoare. Sunt foarte mari emoții.

Deocamdată, trebuie să fim sănătoși și să ne reluăm activitatea. În Germania, tenisul de masă a început. Ei joacă play-off-ul, fără spectatori, dar joacă. Noi mai așteptăm", a declarat Eliza Samara.

Pregătite pentru orice scenariu

Una dintre coechipierele Elizei Samara de la echipa națională a României este Bernadette Szocz, cea care a făcut nenumărate meciuri fabuloase în tricoul tricolorelor. Născută în Târgu Mureș, "Bernie" este și ea foarte optimistă înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo și nu se teme de niciun adversar.

Frumoasa sportivă a declarat, pentru "Cuget Liber", că Japonia și China sunt forțe mondiale în tenisul de masă, dar celelalte echipe asiatice pot fi învinse fără prea mari probleme.

"Nu mi-a fost deloc ușor în această perioadă. A trebuit să las paleta din mână timp de două luni. Norocul meu a fost că am reușit să îmi amenajez o masă de tenis în garaj și m-am antrenat așa cum am putut.

Acum trei ani, am suferit o ruptură de ligamente și atunci am stat pe margine cinci luni. A fost mai greu decât mi-a fost acum, în această perioadă. Îmi doream să mă antrenez normal. Nu pot să trăiesc nicio zi fără sport. Faptul că Jocurile Olimpice s-au amânat pentru anul viitor este un lucru bun pentru noi, pentru că în acest an nu am început sezonul prea bine.

Îmi doresc enorm o medalie olimpică. Fizic și psihic am fost pregătită pentru Jocurile Olimpice. Visăm la o medalie, acesta este visul nostru și sperăm că vom reuși, pentru că suntem o echipă unită. Suntem pregătite pentru orice. De fiecare dată când ne-a fost greu, am fost unite și atunci când ne-am propus ceva am și reușit. Asiaticele sunt cele mai bune, dar nu mă gândesc la acest lucru. Luptăm cu ele de la primul punct până la ultimul. Cel mai greu va fi cu China și cu Japonia, pe care este foarte greu să le învingem, dar celelalte echipe, cum ar fi Hong Kong, Taipei, Coreea de Sud sau Coreea de Nord, pot fi învinse.

Noi suntem «asiaticele» Europei, așa că sper să reușim să urcăm pe podium. Îmi este dor de competiții. Abia aștept să mă întorc la masă. Mă simt în formă și sunt pregătită pentru concursuri. Sper să treacă cât mai repede acest virus pentru a ne putea antrena normal", a declarat Benadette Szocz. 

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1395 secunde