România, cap de serie în Grupa Mondială ll a Fed Cup

130
România, cap de serie în Grupa Mondială ll a Fed Cup - romania-1505838688.jpg

Articole de la același autor

România va fi cap de serie cu ocazia tragerii la sorți a întâlnirilor din Grupa Mondială II a Fed Cup, ediția 2018, care va avea loc, miercuri, la Londra, conform site-ului oficial al acestei competiții rezervată echipelor naționale feminine de tenis. 


Tricolorele ocupă locul 12 în clasamentul pe națiuni al Fed Cup și vor fi cap de serie în Grupa Mondială II, alături de Rusia, Italia și Ucraina. La tragerea la sorți, adversarele urmează să fie alese dintre Australia, Canada, Slovacia și Spania. 


În Grupa Mondială I, capi de serie vor fi Belarus, SUA, Cehia și Franța, iar adversarele acestora vor fi alese dintre echipele Belgiei, Germaniei, Olandei și Elveției. 


În Cupa Davis, competiția rezervată echipelor naționale masculine de tenis, România va întâlni pe teren propriu echipa Israelului, între 20 și 22 octombrie, în cel de-al doilea tur al barajului pentru menținerea în Grupa valorică I a zonei Europa/Africa. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9862 secunde