Cupa Primăverii 2010

Redescoperiți plăcerea de a face sport, de 8 Martie

538
Între 6 și 14 martie, la Constanța, vor avea loc numeroase evenimente sportive, toate incluse în proiectul județean "Să vorbim despre Constanța prin sport", finanțat de administrația locală și Direcția județeană pentru Sport.
Seria acțiunilor se deschide sâmbătă, 6 martie, zi dedicată în exclusivitate înotătorilor, care sunt invitați la Cupa Primăverii (ora 12.00, bazin Palm Beach Mamaia; organizator, CS Swimmers Club - responsabil, Alina Jipa) și la Cupa Mărțișorului (ora 12.00, bazin Palatul Copiilor - responsabil, Dumitru Lungu).
A doua zi, duminică, 7 martie, va fi rândul handbaliștilor să se întreacă în cadrul Cupei Mărțișorului. La ora 9.00, la sala de sport de la Nisipari, se va da startul campionatului la care participă echipe reprezentând instituții de învățământ din Nisipari, Castelu și Poarta Albă. Organizator - AS Simadi Poarta Albă (responsabil, Claudiu Șoptelea). Tot pe 7 martie, de la ora 10.00, dar la sala de sport de la Costinești, are loc Cupa Femeii la fotbal feminin, cererea AJF primind în ultima clipă OK-ul din partea DSJ.
Săptămâna viitoare va începe în forță, cu Trofeul "Micul Atlet" (luni, 8 martie, de la ora 9.00, la Școala nr. 17 "Ion Minulescu"; responsabil, Cristina Georgescu), și va continua cu acțiunea "Mereu tinere prin mișcare" (vineri, 12 martie, de la ora 12.00, la Școala nr. 29 "Mihai Viteazu"; responsabil, Corina Straton).
Duminică, 14 martie, între orele 12.00-14.00, la bazinul Spectrum, doamnele și domnișoarele Constanței sunt invitate la o ședință de AquaGym, activitate coordonată de Elena Hanu.

Fostele mari handbaliste și voleibaliste revin în sală
Ziua de vineri, 12 martie, va fi una cu adevărat specială. Seara, la Sala Sporturilor, conform unei frumoase tradiții, se vor reuni, la Cupa 8 Martie, gloriile de ieri și de astăzi ale handbalului și voleiului constănțean, campioane europene, vicecampioane mondiale sau campioane naționale. Jocul de volei este programat de la ora 18.00, iar cel de handbal, de la ora 19.00, organizatori fiind AJV, AJH și Comisia pentru educație sportivă.
Pentru buna desfășurare a acestor evenimente, administrația locală și DSJ Constanța vor aloca un buget în valoare totală de 157.000 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2023 secunde