Primul pas spre Rio! Pugilist de la CS Farul, calificat la turneul preolimpic

167
Primul pas spre Rio! Pugilist de la CS Farul, calificat la turneul preolimpic - primul-1459192427.jpg

Articole de la același autor

Pugilistul Enver Amiș, legitimat la CS Farul, a reușit să se impună la categoria 49 kg, în cadrul Cupei României de seniori ce s-a disputat, în perioada 21-26 martie, la Brăila. 


Sportivul pregătit de Mihai Constantin va reprezenta România la categoria sa de greutate în turneul preolimpic ce se va disputa, între 9 și 17 aprilie, în orașul Samsun (Turcia). 


La Cupa României, au cucerit medalii - toate de bronz - și ceilalți patru sportivi legitimați la cluburi din județul Constanța: Cezar Andrieș la 60 kg, Petrică Purcaru la 64 kg, ambii de la CS Năvodari (antrenor, Ablalim Ferodin), Ionuț Vulpe la 49 kg, de la Callatis Mangalia (antrenor, Nicu Chioveanu), și Doru Zelea 81 kg, de la CSO Ovidiu (antrenor, Marian Gândac). 


"Enver Amiș este titularul categoriei 49 kg pentru turneul de la Samsun. Criteriul este acela că, dacă te clasezi pe primul loc la Cupa României, ai dreptul să participi la turneul de selecție pentru Jocurile Olimpice. Dar nu m-ar mira dacă federația i-ar impune lui Amiș încă un meci de verificare, contra posibilului candidat Alexandru Ioniță, de la Dinamo București. Competiția s-a desfășurat foarte bine, fără evenimente neprevăzute. Până în semifinale, meciurile s-au disputat la clubul CS Brăila, iar finalele, la Sala Sporturilor din Brăila. Am avut și o Adunare generală, în care am dat examen pentru funcția de supervizor, alături de alți patru candidați. 


La Mangalia, antrenorul Chioveanu este foarte aproape să primească avizul pentru organizarea Campionatului Național de box feminin, în vară, și ne dorim să mai organizăm și «Mănușa Litoralului» la Constanța, dacă vom avea parte de sprijinul autorităților, pe la sfârșitul sezonului estival. Vrem să organizăm în România și Campionatul European de Box pentru tineret, deoarece principalele națiuni contracandidate, Ucraina și Rusia, nu sunt văzute cu ochi buni de sportivii din vestul Europei și am putea profita de acest lucru să ducem competiția la Brăila, dacă ne vor accepta cei de la AOB. Brăilenii și-a anunțat oficial dorința de a găzdui această întrecere, rămâne de rezolvat doar factorul financiar", a declarat, pentru "Cuget Liber", Matei Toma, membru al Biroului Federal al FRB și vicepreședinte al colegiului național de arbitri. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Martie 2016
Stire din Sport : Podium pentru canotorii de la CS Farul
Pagina a fost generata in 0.4562 secunde