Prima etapă a Cupei Mării Negre la ciclism și-a desemnat câștigătorii

386
Prima etapă a Cupei Mării Negre la ciclism și-a desemnat câștigătorii - cupamarii-1494259747.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, în parcarea Vivo Constanța, a avut loc prima etapă a Cupei Mării Negre la ciclism, ajunsă la ediția a lll-a. Peste 50 de sportivi și-au disputat supremația în cele opt categorii realizate de organizatori. 


"Sunt sigur că vremea rea a ținut foarte mulți copii în casă, dar și așa suntem mulțumiți de numărul participanților. Astfel de competiții sunt piatra de temelie pe care putem reclădi ciclismul românesc", a declarat președintele CS Bilal Constanța, Victor Bănescu. 


Iată-i pe cei mai buni cicliști ai acestei etape: Amalia Mitulescu (feminin, 5-7 ani), Alexandru Șteflea (masculin, 5-7 ani), Ioana Oana (feminin, la categoriile 8-10 ani și 11-13 ani), Rareș Iacob (masculin 8-10 ani), Mihnea Harasim (masculin, 11-13 ani), Nastasia Fotu (feminin, 14-16 ani), Alexandru Iacob (masculin, 14-16 ani). 


Etapa a doua, și ultima a acestei ediții, este programată pe 20 mai.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Decembrie 2016
Stire din Sport : Și tu poți fi  "Moș Crăciun  pe bicicletă"
Pagina a fost generata in 0.635 secunde