Preşedintele HCDS, Ionuţ Stănescu: „Obiectiv îndeplinit, vom juca în cupele europene”

295
Preşedintele HCDS, Ionuţ Stănescu: „Obiectiv îndeplinit, vom juca în cupele europene” - presedintele-1620825733.jpg

Articole de la același autor

HC Dobrogea Sud şi-a atins principalul obiectiv din acest sezon, acela de a cuceri o medalie şi de a-şi asigura prezenţa în viitorul sezon al cupelor europene. România are alocate două locuri în Liga Europeană şi alte două locuri în Cupa EHF, iar campioana Dinamo Bucureşti speră să primească un wild-card pentru Liga Campionilor.

HC Dobrogea Sud a încheiat campionatul pe locul trei, cu 69 de puncte (23 de victorii din 28 de meciuri disputate), după ce Potaissa Turda a învins-o (30-26) pe Minaur Baia Mare şi, cu un total de 71 de puncte, şi-a adjudecat medaliile de argint. În ultimul meci al etapei a 30-a, Dinamo a trecut de Steaua, scor 27-24. Dinamo (79 puncte), campioana României, a făcut un sezon aproape perfect, pierzând doar în faţa echipei constănţene.

„Delfinii” au primit medaliile de bronz la finalul ultimei etape, în Sala Rapid din Bucureşti. O performanţă importantă în acest sezon atât de diferit, în care nu s-au putut bucura de nicio victorie pe terenul propriu, în faţa propriilor suporteri, însă au avut un parcurs constant, în care au existat doar câteva sincope.

„Este bine că am încheiat acest campionat greu, desfăşurat în condiţii de pandemie. Am obţinut un loc trei binemeritat. Obiectivul este îndeplinit, vom juca în cupele europene şi în sezonul următor.

Felicit băieţii, felicit întreaga echipă! Dar sezonul nu s-a terminat încă, urmează Cupa României. Am avut o tragere la sorţi bună, acum depinde de noi cât de departe vom merge. Noi ne dorim încă patru meciuri şi să jucăm o nouă finală”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, preşedintele HC Dobrogea Sud, Ionuţ Stănescu.

La rândul său, antrenorul secund al HCDS, veteranul George Buricea, priveşte cu optimism spre viitor, gândurile sale îndreptându-se către copiii Academiei Dobrogea Sud.

„Nu suntem campioni, dar suntem pe podium. Nu trebuie să ne mulţumească ultima treaptă, dar ştiu că am ţintit mult mai sus şi că am făcut totul pentru a ajunge acolo. Indiferent de culoarea medaliei, noi am fi fost fericiţi. E vorba de muncă, de pasiune şi de o descărcare a tuturor energiilor adunate în nouă luni.

Iar medalia de la gâtul nostru nu e singura cu care încheiem campionatul. Un lucru cu care ne mândrim şi care ne dă putere şi încredere să mergem mai departe este Academia HCDS. Toţi aceşti copii care iubesc handbalul şi au făcut pasul către echipa mare în ultimul an sunt motivul pentru care ne vom întoarce mai puternici şi pentru care vom continua acest proiect”, a transmis George Buricea

Pe 25 mai, primul meci în Cupa României

Fiind participantă în actualul sezon al cupelor europene, HC Dobrogea Sud este acceptată direct în optimile de finală ale Cupei României şi va juca, pe 25 mai, contra învingătoarei dintre CS Magnum Botoşani şi CS Universitatea Craiova. În sferturile de finală, pe 27 mai, „ţintarul” indică o confruntare cu câştigătoarea optimii dintre Politehnica Iași / HC Buzău (meci în turul 1) şi Politehnica Timişoara / CSU Piteşti (meci în turul 1).

Turneul Final Four este programat în zilele de 29 şi 30 mai. Toate meciurile vor avea loc în Bucureşti. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3945 secunde