Liga Naţională de baschet feminin

Phoenix CSU Simona Halep, susţinută din nou de suporteri, după un an şi jumătate

193
Phoenix CSU Simona Halep, susţinută din nou de suporteri, după un an şi jumătate - 24444409350079325258883669010440-1633698871.jpg

Articole de la același autor

După o lungă perioadă de aşteptare, baschetbalistele de la Phoenix CSU Simona Halep Constanţa se întorc acasă, în Sala Sporturilor. Sâmbătă, 9 octombrie, de la ora 18.00, echipa de la malul mării va susţine primul meci oficial din noul sezon de campionat pe teren propriu.

Adversară îi va fi CS Agronomia Bucureşti, formaţie care, la debutul în ediţia 2021-2022 a Ligii Naţionale, a fost zdrobită, în turneul de la Târgu Mureş, de CSM Satu Mare, scor 57-91.

Calificate în faza a doua a Cupei României, baschetbalistele antrenate de Miroslav Popov pornesc cu prima şansă.

„Cea mai mare bucurie este însă că, după un an şi jumătate, vom avea din nou în tribune suporterii noştri, sufletul familiei Phoenix CSU Simona Halep. Victoria este singura opţiune pentru a mai face uitată înfrângerea de sâmbăta trecută, contra Universităţii Cluj, din prima etapă a Ligii Naţionale”, au transmis reprezentanţii clubului constănţean.

Având în vedere creşterea îngrijorător de mare a cazurilor de infectări cu virusul Covid-19 la Constanţa, accesul suporterilor în tribune se va face după reguli speciale.

„Oricât ne-am dori să vă avem pe toţi alături de noi, siguranţa noastră şi a voastră este întotdeauna pe primul plan, aşa că vă aşteptăm la sală doar dacă vă aflaţi în următoarele două situaţii:

- sunteţi vaccinat împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut cel puţin zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

- vă aflaţi în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, au precizat reprezentanţii Phoenix CSU Simona Halep.

Celelalte partide ale rundei a doua a Ligii Naţionale de baschet feminin se vor disputa după următorul program: sâmbătă, 9 octombrie: Rapid Bucureşti - FCC Baschet UAV Arad, ACS KSE Târgu Secuiesc - CSM Alexandria, AC Triumf Botoşani - CSM Târgovişte, CSM Satu Mare - ACS Sepsi Sfântu Gheorghe; luni, 11 octombrie: BC Sirius Târgu Mureş - CSTBv CSU Olimpia Bucureşti.

XXX

Şi o altă veste din baschet: sâmbătă, 9 octombrie, sunt programate să înceapă şi turneele din cadrul Campionatelor Naţionale de juniori, sezonul 2021-2022, primele categorii de vârstă fiind U13 şi U16 (masculin şi feminin).

Foto: Facebook / Clubul Sportiv Universitatea Cluj / Bradeanu Photography

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5516 secunde