€ 4.7345
£ 5.2361
$ 4.2201

Mai multe ştiri online:

Petre Grigoraș, antrenor SSC Farul: "Suntem neplătiți din luna decembrie!"

Ştire online publicată Joi, 05 Aprilie 2018. Autor: Mihai CHELEȘ
Antrenorul SSC Farul Constanța, Petre Grigoraș, s-a arătat îngrijorat de faptul că fotbaliștii săi nu au primit niciun ban din luna decembrie. Chiar dacă sunt pe primul loc în Liga a lll-a, iar Consiliul Local a aprobat cea de-a doua tranșă de buget promisă (1.200.000 lei), în contul clubului nu a ajuns niciun leu. Situație ingrată pentru toți membrii echipei, în pragul sfintelor sărbători de Paști.

„Nu am primit niciun ban din decembrie 2017. Am trecut prin aceeași situație și anul trecut, însă este din ce în ce mai greu. Jucătorii au dat dovadă de profesionalism până acum, însă nu știu cât de mult îi mai pot ține concentrați în asemenea condiții. Domnul primar Făgădău a aprobat bugetul pentru această parte secundă de campionat și vrem să-i mulțumim pe această cale, însă birocrația nu ne ajută deloc. Fotbaliștii se vor duce, în aceste zile, acasă. Ce vor duce și ei familiilor? Apoi, urmează partida decisivă cu Progresul Spartac București, în care toată lumea trebuie să fie concentrată și motivată pentru a ne lua revanșa și a ne detașa în clasament. Să sperăm că lucrurile se vor îndrepta cât mai repede”, a declarat antrenorul principal al SSC Farul.

O altă problemă cu care se confruntă tehnicianul este cea a accidentărilor, după ce i-a pierdut pentru restul sezonului pe atacantul Adrian Pătulea și mijlocașul Marius Cocîrlă. De asemenea, pentru partida de vineri, de la Râmnicu Sărat, nu va putea conta pe juniorul Marian Vîntu și pe fiul său, Alexandru Grigoraș.

Meciul cu Progresul Spartac, pe stadionul „Farul”

Stadionul „Farul” din strada Primăverii a fost inspectat, ieri, de către o comisie a Federației Române de Fotbal, alături de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Jandarmeriei Constanța, în vederea omologării pentru partidele de liga a treia.

Din informațiile furnizate de către Georges Muzaca, ofițerul de relații publice al SSC Farul, se pare că sunt șanse foarte mari ca baza sportivă să primească, într-un final, undă verde, iar echipa constănțeană să se întoarcă acasă.

Până la data de 12 aprilie, când este așteptată următoarea inspecție, muncitorii lucrează necontenit la stadion, pentru a finaliza toate retușurile necesare. Astfel, partida decisivă cu Progresul Spartac București, din 14 aprilie, are mari șanse să se dispute pe stadionul „Farul”. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7532 secunde