Părinții lui Claudiu Bujin își plâng nenorocirea la Constanța

"Avem casa plină de medalii și cupe, dar nu-l mai avem pe băiatul nostru!"
Ultimele cuvinte ale atletului Claudiu Bujin, înainte să se stingă din viață, răpus de cancer la timus, au fost: "Tati, la ce oră e lungimea?" și "Hai odată la stadion, că întârziem!".

În octombrie 2007, după o tuse de care nu scăpa, Claudiu, care tocmai devenise, în august, campion național de seniori, a efectuat mai multe controale, iar o radiografie pulmonară a relevat o "umbră în mediastin". Începutul coșmarului.
Investigațiile suplimentare au pus apoi diagnosticul de "tumoră pe timus". Claudiu a urmat tratament cu citostatice, la Fundeni, iar în ianuarie 2008 a suferit o intervenție chirurgicală, la Spitalul Militar din București.
Peste o lună, a mers pentru prima dată în Germania, la Limburg, iar de atunci a fost într-un du-te - vino neobosit, pentru chimio și radioterapie, între România și alte orașe germane. Uneori, a rămas și câte două luni la o ședință. Ultimul tratament a fost la Halle, de unde, vineri, 13 martie, urma să plece în Turcia. Nu a mai apucat, căci în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 1,10, a murit.
Tatăl său, Nicu Bujin, care l-a însoțit peste tot unde a fost la tratament, i-a fost la căpătâi și în ultimele clipe de viață. Întors la Constanța, unde așteaptă, astăzi la prânz, aducerea trupului neînsuflețit al lui Claudiu, Nicu e distrus. Plânge continuu și povestește tuturor ce băiat bun a avut.
"A fost conștient până în ultimele 45-50 de minute. Sta întins în pat și, deodată, s-a ridicat și a întrebat «Tati, la ce oră e lungimea?». «La 8,30, tăticule», i-am spus, ca să-l liniștesc. După care, la 15-20 minute distanță, mi-a spus iar: «Hai odată la stadion, că întârziem». Bănuiesc că se adresa surorii sale, Cristina, că ei mergeau mereu împreună la antrenament", povestește Nicu Bujin, pentru "Cuget Liber", ultimele clipe de viață ale lui Claudiu.
"Am încercat tot ce a fost omenește pentru a ne salva băiatul. În ultima perioadă, aveam mare încredere în Dumnezeu că va face o minune. Era prea mult bine în jurul lui Claudiu și toată lumea dorea să-l salveze ca să nu reușim. El era foarte puternic, ne încuraja mereu. Avea încredere, siguranță și o mentalitate de sportiv rar întâlnită. A fost un luptător de excepție. Nici la Halle nu a renunțat la pedalatul la bicicleta medicinală și la stretching. Toată viața numai bucurii ne-a adus. E pe stadion de la 2-3 ani. Avem casa plină de medalii și cupe, dar, ce folos, dacă nu-l mai avem pe băiatul nostru", plânge Nicu Bujin.
Boala lui Claudiu a fost descoperită la finele lui 2007, când avea 22 de ani, dar doctorii spun că maladia a început să evolueze de pe când săritorul în lungime avea 19-20 de ani!
"Incredibil, la ce nivel s-a antrenat în această perioadă și de câte ori a devenit campion, deși nu mai era sănătos. Medicilor din Germania nu le venea să creadă și se minunau că băiatul nostru nu practica sportul doar de plăcere, ci făcea atletism de cea mai înaltă performanță", dezvăluie tatăl fostului campion.
În ultima perioadă, a venit la Halle, de la Leipzig, ca să-l cunoască pe Claudiu, și un preot român, ortodox. În Germania, Claudiu rostea rugăciuni de trei ori pe zi.
Ultima dorință a sportivului constănțean a fost de a avea un cățel. Colegii de la București, de la lotul național, au făcut rost de cățel la Oradea și l-au dus la Constanța, de unde atletul l-a văzut pe Internet. I-a spus "Lance", după marele ciclist care a învins cancerul. Claudiu n-a reușit. În cea mai importantă probă de lungime a vieții sale, zborul i s-a frânt. Nemilos și nedrept.