Optimism în tabăra naţionalei feminine de handbal. „Cred în valoarea grupului”

Vineri, 19 Martie 2021, 21:01
411
Vineri, 19 martie, o zi înainte de meciul cu Norvegia, din turneul preolimpic de la Podgorica, atmosfera în lotul naţionalei feminine de handbal a României era una plină de încredere.

„A fost o săptămână destul de încărcată atât fizic, cât și mental pentru noi. E o emoție care zburdă în grupul acesta de câteva zile și iată că am ajuns în Muntenegru cu o atmosferă destul de pozitivă. Simt că există o încredere destul de mare în capacitatea noastră de a ne califica la acest turneu”, a declarat, pentru frh.ro, Laura Pristăvița, centrul de la Gloria Bistrița.

După ce au trecut cu bine testarea RT-PCR de vineri dimineață, tricolorele s-au concentrat pe misiunea lor în Muntenegru.

„Pandemia nu e plăcută pentru un sportiv, jucăm fără public, însă datoria noastră este să jucăm, să facem ce știm mai bine și să ne bucurăm de sport”, a adăugat Laura Pristăviţa.

Deși consideră că ar fi fost utile mai multe meciuri în această formulă, handbalista, care nu a fost prezentă la EURO 2020, este optimistă: „Cred cu tărie în valoarea grupului și în puterea noastră”.

Cu un antrenor care a fost timp de trei ani secundul naționalei Muntenegrului, echipa României pare să aibă șansa de partea ei: „Faptul că Adrian Vasile cunoaște echipa Muntenegrului ne ajută, este un atu. Rămâne doar să punem în aplicare ce a spus Adi și să ajungem la Jocurile Olimpice”, a conchis Pristăvița.

XXX

Şi o altă veste bună: portarul Denisa Dedu a primit, vineri dimineaţă, un rezultat negativ la al doilea test RT-PCR efectuat în Muntenegru, şi s-a alăturat astfel, împreună cu colega sa de cameră, Cristina Laslo, programului naţionalei României.

Dedu a furnizat un rezultat neconcludent la testul RT-PCR efectuat joi, înaintea intrării echipei în „bula sanitară” şi a fost nevoită să repete analiza medicală. Toate celelalte teste ale membrilor delegaţiei au furnizat rezultate negative.

Cristina Laslo şi Denisa Dedu nu au putut participa la antrenamentul de joi seara al naţionalei, pregătindu-se pe holul hotelului cu Ştefan Ciuntu, preparatorul fizic al echipei.

Denisa Dedu a fost infectată, luna trecută, cu Covid-19, alături de Gabriela Perianu, Bianca Bazaliu şi selecţionerul Adrian Vasile.

XXX

Programul tricolorelor în turneul de la Podgorica: sâmbătă, ora 20.30: Norvegia - România; duminică, ora 17.00, Muntenegru - România. Ambele partide vor fi transmise în direct la Prima TV. 



Pagina a fost generata in 0.3936 secunde