Olimpism / Pugilista Claudia Nechita, calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Luni, 07 Iunie 2021, 09:12
148
Pugilista română Claudia Nechita (27 ani) s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a învins-o la puncte, 5-0, pe Aycan Guldagi (20 ani; Turcia), în sferturile de finală ale cat. 57 kg, în turneul preolimpic de la Paris.

În prima rundă a competiţiei din capitala Franţei, eleva lui Adrian Lăcătuș se impuse în faţa Ornellei Wahner (Germania), campioana mondială din 2018. Nechita va boxa în semifinale cu italianca Irma Testa, victorioasă în faţa croatei Nikolina Cacic (5-0).

„Felicitări, Claudia! Ea este al doilea sportiv român calificat la JO Tokyo 2020 la box, după Cosmin Gîrleanu (52 kg)”, au transmis reprezentanţii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

România are acum 87 de sportivi calificaţi la JO 2020 (nominal sau locuri cotă) la 13 discipline sportive: înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3x3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box şi scrimă.

Foto: Facebook / Comitetul Olimpic şi Sportiv Român 

Pagina a fost generata in 0.1772 secunde