Oina, promovată în cadrul comunităţii de români din Regiunea Cernăuţi

196
Oina, promovată în cadrul comunităţii de români din Regiunea Cernăuţi - oina2-1605210966.jpg

Articole de la același autor

Discuţiile purtate, în ultima perioadă, de oficialii Federaţiei Române de Oină cu reprezentanţii comunităţii române din Regiunea Cernăuţi, o zonă plină de istorie, au fost concretizate prin încheierea unui parteneriat între forul român de specialitate şi Asociaţia Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina.

Scopul acestui proiect este promovarea oinei în cadrul unităţilor de învăţământ din Regiunea Cernăuţi, modul de realizare constând atât în activităţi organizate direct de către federaţie, cât şi în realizarea unei colaborări transfrontaliere cu şcolile din România pe această linie.

„Mulţumim mult doamnei Lilia Govornean, preşedintele asociaţiei, şi doamnei Irina Stănculescu, consulul general al României la Cernăuţi, pentru implicarea deosebită în realizarea acestui parteneriat.

În scurt timp, vom realiza un parteneriat asemănător şi cu reprezentanţii comunităţilor de români din Maramureşul de Nord (Zona Slatina), având deja răspunsuri pozitive din partea unor profesori din acea regiune”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Oină, constănţeanul Nicolae Dobre.

O nouă carte de oină

A apărut prima carte de tehnică şi tactică pentru jocul de oină în 6. Aceasta este rezultatul colaborării dintre dr. Cristian Văduva, care are o experienţă deosebită în oină, şi prof. Gilda Elena Gheorghiu, unul dintre profesorii de educaţie fizică şi sport care au absolvit de curând şcoala de antrenori.

În lucrarea de faţă, apărută la iniţiativa şi cu sprijinul Federaţiei Române de Oină, autorii prezintă câteva dintre elementele care pot conduce la practicarea acestui tip de joc la standarde înalte.

„Felicităm autorii pentru această activitate de pionierat şi adresăm provocarea şi altor antrenori să aşeze pe hârtie propria concepţie despre oină, indiferent de variantă”, a transmis preşedintele Nicolae Dobre. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4993 secunde