Președintele Federației Române de Kaiac-Canoe, Ioan Bîrlădeanu:

"Obiectiv pentru Mondiale: cucerirea a două medalii!"

220

Articole recomandate

Președintele Federației Române de Kaiac-Canoe (FRKC), Ioan Bîrlădeanu, a declarat, ieri, că obiectivul la Campionatele Mondiale de la Montemor-o-Velho (Portugalia), programate în perioada 23-26 august, este câștigarea a două medalii, una în probă olimpică și alta în probă neolimpică. 


"Ne-am propus să câștigăm două medalii, una în probă olimpică și alta în probă neolimpică. Cele mai mari șanse din lotul nostru le au băieții de la canoe-2, Victor Mihalachi și Leonid Carp. La surprize nu vreau să mă gândesc. Nu prea cred în ele, valoarea sportivilor e atât de mare la o asemenea competiție, încât e greu să apară", a spus președintele Bîrlădeanu, citat de Agerpres. 


Ioan Bîrlădeanu speră ca echipajele de kaiac-4 masculin și kaiac-2 feminin să se califice în finale la Campionatele Mondiale. 


"Cursa de kaiac-4 la masculin este foarte, foarte strânsă. Sperăm să fim în finală, iar acolo totul se decide la o secundă. Poți să câștigi medalie sau poți să fii pe ultimul loc. Apoi mai avem speranțe și de la Roxana Ciur și Elena Meroniac, la kaiac-2. Ar fi excelent să prindă finala, pentru că le-ar da moral pentru ediția de anul viitor când rezultatele vor conta la calificarea la Jocurile Olimpice", a menționat Bîrlădeanu. 


România va participa la Campionatele Mondiale de kaiac-canoe de la Montemor-o-Velho (Portugalia) cu un lot format din 14 sportivi: Leonid Carp, Victor Mihalachi, Ștefan Strat, Cătălin Chirilă, Alexandru Stoian, Constantin Dâba, Cosmin Lulciuc, Aurelian Ciocan, Răzvan Albișoru, Sorin Cical, Roxana Ciur, Elena Meroniac, Alexandra Dragomirescu, Lavinia Căle, iar Mihaela Lulea și Iulian Șerban vor evolua la Mondialele de paracanoe.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.578 secunde