Obelisc Costinești, invitată la turneul internațional de la Varna

1020
Echipa de fotbal old-boys Obelisc Costinești are programate, în prima parte a anului 2010, mai multe competiții amicale, atât pe plan local, cât și în străinătate.
Astfel, jucătorii antrenați de Ion Zlate vor evolua, luna aceasta, la Cupa Unirii, apoi la turneul internațional de la Varna (Bulgaria), în luna februarie, și la Cupa 8 Martie, care va avea loc, cel mai probabil, la sala de sport de la Costinești. De asemenea, de 1 Mai, conducerea clubului, în parteneriat cu administrația locală, inten-ționează să organizeze, de Ziua Stațiunii Tineretului, un turneu internațional, dotat cu Cupa de Vară.
"În lotul Obeliscului, sunt foști fotbaliști, cu vechi ștate la echipele din județ, dar și amatori. Facem sport de plăcere și, în virtutea bunelor relații de colaborare cu grupările sportive din Balcani, mergem să jucăm în turneele din străinătate sau îi invităm pe partenerii noștri la Costinești. Este de apreciat efortul acestor oameni, care, chiar și în vremuri de criză, nu renunță la sport", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul Ion Zlate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3253 secunde