O atletă de perspectivă. Andreea Baboi: „Marele meu vis este să ajung la Jocurile Olimpice”

954
O atletă de perspectivă. Andreea Baboi: „Marele meu vis este să ajung la Jocurile Olimpice” - oatleta2-1607616346.jpg

Articole de la același autor

Campioană națională în proba de 60 m, la tineret, și vicecampioană națională la seniori și campioană națională de tineret și seniori la 100 m, Andreea Marina Baboi, studentă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Ovidius”, este una dintre atletele de mare perspectivă ale României.

Ca în cazul tuturor sportivilor de performanţă, şi programul său de pregătire şi concurs a fost bulversat de pandemia Covid-19, însă, alături de antrenoarea sa, Doina Voinea, a găsit rezolvare la toate problemele şi a mers înainte.

„Anul 2020 a fost cu siguranță unul dificil. Incertitudinea pe care am trăit-o și dificultățile pe care le-am avut în pregătire au făcut ca acest an să fie unul greu. Iar cel mai greu moment a fost acela în care au început să fie anulate competițiile majore, atât naționale cât și internaționale. Nu știam în ce direcție să merg și ce este de făcut. Din fericire, alături de antrenoarea mea, am reușit să mă adaptez situației actuale și să duc la bun sfârșit tot ceea ce mi-am propus.

Am așteptări mari de la anul 2021, dar, momentan, îmi doresc să pot concura la toate competițiile planificate pentru anul viitor, fără ca acestea să fie anulate din cauza situației mondiale actuale. Marele meu vis este să ajung la Jocurile Olimpice. Mă dedic 100% pentru acest vis și tot ceea ce fac zilnic se îndreaptă în această direcție”, a declarat, pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Atletism, Andreea Baboi.



Mondialele de la Nanjing, amânate!


World Athletics a anunțat, joi, 10 decembrie, că întrecerile Campionatului Mondial de atletism în sală pentru seniori, de la Nanjing (China), au fost amânate pentru 2023.

„Cu regret, am fost de acord cu organizatorii Campionatelor Mondiale de Atletism Indoor de la Nanjing (19-21 martie 2021) să amânăm evenimentul până în luna martie a anului 2023.

În ultimele săptămâni, am ținut legătura strâns cu Comitetul de Organizare și cu Federația Chineză de Atletism, dar, având în vedere situația globală actuală, există încă o incertitudine semnificativă cu privire la starea pandemiei Covid-19 la începutul anului 2021.

Sezonul indoor pentru atletism se încadrează într-o fereastră calendaristică îngustă (până la sfârșitul lunii martie), astfel încât nu este posibil ca evenimentul să fie amânat mai spre mijlocul anului. Ne dorim ca orașul Nanjing să găzduiască această competiție și, având în vedere planificarea deja existentă, Campionatul Mondial va avea loc la un an după cel de la Belgrad, din 2022”, se arată în comunicatul World Athletics. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5175 secunde