€ 4.7625
£ 5.4024
$ 4.2638

Mai multe ştiri online:

Nu ratați „Jackie Robinson Trophy 2019” în acest week-end, la Constanța

Ştire online publicată Marţi, 07 Mai 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța va găzdui sâmbătă, 11 mai, ora 11.00, un meci demonstrativ de baseball între o selecționată a Statelor unite, reprezentată de militarii americani din baza Mihail Kogălniceanu, și echipa națională de baseball a României.


Spectacolul are loc în cadrul Trofeului Jackie Robinson, ajuns la a treia ediție, are drept invitați oficiali români și americani, precum și invitați din lumea sportului local. Meciul va avea intrarea liberă și promite un spectacol de tip american, cu muzică, bună dispoziție și surprize. În deschiderea meciului demonstrativ vor fi intonate imnurile de stat ale României și Statelor Unite.
Această tradiție a fost inițiata începând cu 2017, de către Federația Română de Baseball și Ambasada SUA, ca parte a unui proiect mai larg de subliniere a valorilor comune. 


Primele două ediții, ce au avut loc tot la Constanța, au adunat câteva mii de spectatori, iar naționala României s-a impus de fiecare dată. Anul acesta, pe lângă evenimentul central, Federația Română de Baseball și Softball mai organizează, pe 10 mai, Cupa României la Baseball, unde se vor confrunta echipele LPS Roman, Leaders Călărași, Atletico Alexandria și Thunderwolves Botoșani. 


„Jackie Robinson Trophy 2019” este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, VIVO Constanța și Burgheria Truck. 


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7712 secunde