€ 4.6639
£ 5.2762
$ 4.1179

Mai multe ştiri online:

Ne vedem la "3 Papuci"! Pregătiri pentru maratonul de înot

Ştire online publicată Vineri, 13 Iulie 2018. Autor: Sorin MIHALACHE
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret îi invită pe constănțeni, dar și pe iubitorii înotului, alergării, mișcării în general, din alte județe, să participe la două evenimente de excepție, în care, mai presus de clasamente, se află sănătatea și starea de bine.

Cea de-a 8-a ediție a concursului Aqua Challenge va avea loc, în data de 29 iulie, la Constanța, peste 300 de persoane anunțându-și deja participarea.

Acțiunea se va desfășura pe plaja „3 Papuci” din cartierul Faleză Nord, într-un cadru deosebit, facilitat și de extinderea și amenajarea plajelor din zona respectivă.

Edițiile precedente s-au desfășurat pe plaja „Cazino” din Mamaia și au angrenat un număr de peste 300 de participanți și peste 5.000 de spectatori.

„Aqua Challenge este singurul maraton de înot din țară în ape deschise și presupune înotarea unor distanțe care pot ajunge până la 5 kilometri. Alte probe ale concursului sunt: 500 m pentru copii, 1.500 m și 5.000 m pentru adulți.

Concursul este structurat în așa fel încât orice adult sau copil își poate alege o probă în care va concura. La edițiile trecute, au participat foarte mulți sportivi din țară și din străinătate, fiind un eveniment care promovează atât mișcarea în aer liber, cât și stațiunea Mamaia și județul Constanța”, a declarat directorul executiv al DJST Constanța, Mariana Solomon.

Crosul Copiilor, la Mamaia

Toamna lui 2018 va debuta cum nu se poate mai plăcut pentru iubitorii mișcării sportive. Pe 29 septembrie, este programată cea de-a 4-a ediție a Crosului Copiilor, cu participare a peste 300 de copii.

Se va alerga pe un traseu „desenat” în stațiunea Mamaia, pe promenada din dreptul Hotelului Rex.

„Dorim inițierea, promovarea și perpetuarea unui cros pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, un eveniment care să devină tradiție pentru toți copiii din județul și orașul Constanța, care să marcheze începerea unui nou an școlar și să promoveze un stil de viață sănătos și activ, în care mișcarea are un rol determinant pentru îmbunătățirea calității vieții”, explică Mihai Orzan, consilier Sport în cadrul DJST Constanța. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7899 secunde