Nava Maritimă Hidrografică "Alexandru CĂTUNEANU", ESCALĂ ÎN INSULA CRETA

175
Nava Maritimă Hidrografică

Articole recomandate

Nava Maritimă Hidrografică "Alexandru CĂTUNEANU" a acostat în portul Souda, din Insula Creta, Grecia, după un marș prin Marea Neagră, Marea Marmara și Marea Egee. Nava participă, în premieră, la exercițiul multinațional de luptă împotriva minelor "ARIADNE 19", care se desfășoară, în perioada 14-25 martie 2019, în Marea Mediterana.


Primele patru zile ale misiunii navei au testat profesionalismul și vigilența echipajului, dar și a navei, deoarece după ieșirea din strâmtoarea Dardanele, Marea Egee nu s-a arătat prea prietenoasă, valurile atingând înălțimea de 5 m, iar gradul mării ajungând la 6. 


Totuși, după două zile de furtună, Nava Maritimă Hidrografică "Alexandru CĂTUNEANU" a acostat cu bine în portul Souda, fiind pregătită pentru a demara etapa de planificare și pregătire a exercițiului ARIADNE 19.


Nava urmează să se integreze într-o grupare navală alcătuită din nave militare ale Franței, Germaniei, Greciei, Italiei și Spaniei. Obiectivul principal al exercițiului vizează dezvoltarea nivelului de interoperabilitate dintre forțele specializate în lupta împotriva amenințărilor subacvatice.


Nava Maritimă Hidrografică "Alexandru CĂTUNEANU" este specializată în cercetarea hidrografică subacvatică și în realizarea suportului informațional integrat, necesare ducerii luptei împotriva minelor marine.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.7352 secunde