Naționalele de vară U14, organizate de Tenis Club Bright Constanța

184
Naționalele de vară U14, organizate de Tenis Club Bright Constanța - tenis-1557509281.jpg

Articole de la același autor

Tenis Club Bright Constanța găzduiește, în perioada 13-18 mai, întrecerile Campionatului Național individual de vară U14 - ediția 2019, masculin și feminin. 


Competiția se desfășoară în incinta bazei sportive Tenis Club Bright, iar primele jocuri de pe tabloul principal sunt programate marți, 14 mai. 


În cursul zilelor de duminică, 12 mai, și luni, 13 mai, în aceeași locație, vor avea loc calificările. În urma acestora, va fi completat tabloul principal al meciurilor individuale la masculin și feminin. Ambele tablouri vor cuprinde câte 32 de sportivi. 
Tenis Club Bright este reprezentat în această competiție de Luca Preda, în timp ce principalii capi de serie sunt Maria Daciana Ciubotaru (CSM Focșani), la feminin, respectiv Mihai Alexandru Coman (CSM Craiova), la masculin. 


Arbitru principal, delegat de Federația Română de Tenis, este Raluca Băcescu. 


Tenis Club Bright a făcut posibilă, pentru prima dată în municipiul Constanța, organizarea Campionatului Național individual de vară U14, unde participă cei mai buni sportivi din toată țara. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5492 secunde