Nataţia românească are viitor. „Sunt speranţe la o medalie olimpică”

Duminică, 15 Noiembrie 2020, 18:10
116
Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM) a sărbătorit, la sfârşitul săptămânii trecute, 90 de ani de existenţă în cadrul unui eveniment organizat online, date fiind restricţiile cauzate de pandemia Covid-19.

Preşedinta FRNPM, Camelia Potec, a declarat în cadrul evenimentului că nataţia românească are trecut, are prezent, dar şi viitor.

„Sunt 90 de ani de performanţă, 90 de ani de rezultate extraordinare, 90 de ani cu medalii câştigate la marile competiţii internaţionale. Sărbătorim aceşti 90 de ani şi vrem să arătăm că avem un trecut glorios, că avem prezent, dar şi că avem viitor.

Pentru că avem speranţe chiar şi la o medalie la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice”, a declarat Potec, în cadrul galei difuzate pe pagina oficială de Facebook a FRNPM.

Prezent la eveniment, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi-a arătat sprijinul faţă de FRNPM şi încrederea că nataţia românească poate avea la Tokyo după mult timp un medaliat olimpic în probele masculine.

„Mă bucur că Robert Glinţă a reuşit, chiar în această perioadă de pandemie, în care a fost depistat pozitiv la coronavirus, să corecteze recordurile României la 50, 100 şi 200 m spate la Budapesta. Este o performanţă care ne face să ne simţim mândri şi ne dă încredere că după mulţi ani şi nataţia românească poate avea şi un medaliat olimpic la masculin”, a spus Covaliu.

La eveniment, a participat şi profesorul Octavian Tileagă, de la Palatul Copiilor Constanţa, antrenorul unicului medaliat olimpic al nataţiei masculine româneşti, Răzvan Florea. 



Pagina a fost generata in 0.2222 secunde