Natația constănțeană, paralizată! "Suferim, nu am primit nicio coordonată"

292
Natația constănțeană, paralizată!

Articole de la același autor

Natația constănțeană nu își poate relua activitatea, așa cum se întâmplă cu alte formațiuni sportive din orașul de la malul mării sau chiar din România.

Președintele Asociației salvamarilor din România, Gabriel Culea, a dezvăluit, pentru "Cuget Liber", că Școala de Înot "Gheorghe Oancea" va rămâne în continuare închisă, iar sportivii și antrenorii nu vor avea acces în bazin, până când nu se va lua o nouă decizie din partea autorităților.

"Deocamdată, nu putem să ne reluăm activitatea. Așteptăm și noi o confirmare, nu știm când vom putea reveni în bazin. Nu a intrat nimeni în bazin în această perioadă, cu excepția mecanicilor și oamenilor de serviciu care asigură mentenanța. Bazinul trebuie să rămână curat, vestiarele la fel, pentru că, dacă s-ar degrada, ne-ar costa foarte mult să refacem totul. Nu cred că ar fi o problemă dacă am relua antrenamentele. S-au făcut studii, iar apa din bazin conține clor, astfel că îmi vine greu să cred că ne-am putea infecta", a declarat Gabriel Culea.

XXX

Medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena, Răzvan Florea a spus și el că nu își poate relua activitatea la școala de natație pe care o conduce. Florea a dezvăluit că i-a supravegheat pe copii prin intermediul internetului și le-a trimis acestora exerciții pe care să le facă pentru a rămâne în formă.

"La bazin nu am reușit să dăm drumul. Nu avem nici cele mai mici informații ca să ne pregătim, nu ni s-a comunicat nimic. S-ar putea să aflăm noi informații pe data de 1 iunie. Eu personal nu cred că ne vor lăsa să intrăm în bazin de la 1 iunie. Doar loturile olimpice se antrenează. Stau în carantină, se izolează, își fac testele de câte două ori.

I-am ținut cu greu în priză pe copii. Le-am trimis prin mediul online exercițiile pe care trebuie să le facă, alergări în casă sau în jurul casei, pregătire specifică pentru înot. Suferim, nu am primit niciun fel de coordonate pe care să le urmăm. Să ne spună câți copii ar trebui să intre în vestiar, câți să intre în bazin și așa mai departe", a declarat Răzvan Florea.

Acesta a vorbit și despre șansele României la o medalie olimpică la natație, la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Tokyo. Fostul sportiv constănțean are încredere că atât Robert Glință, cât și Daniel Martin au șanse mari să ajungă pe podiumul olimpic.

"Avem șanse mari să fim pe podium la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Avem doi sportivi care sunt calificați la proba de spate în momentul de față. Unul dintre ei cu șanse mai mari, iar celălalt poate produce și el o surpriză. Este vorba despre Robert Glință și de Daniel Martin. Ei trebuie să se pregătească conștiincios și să facă o figură frumoasă în semifinale, iar apoi să intre în marea finală. Și în finală, vă spun eu că se poate întâmpla orice", a concluzionat Răzvan Florea. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4532 secunde