N-a fost să fie! Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open

317
1

Articole de la același autor

Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost învinsă de daneza Caroline Wozniacki, scor 6-7 (2), 6-3, 4-6, sâmbătă, în finala turneului de Grand Slam de la Melbourne. 


Vizibil afectată de problemele fizice, Simona Halep a luptat exemplar pentru fiecare minge și a ținut o țară întreagă cu sufletul la gură. Din păcate, nici din a treia încercare nu a reușit să cucerească un turneu de Grand Slam și a cedat coroana de lider WTA adversarei sale din finală. 


Caroline Wozniacki a început mai bine meciul și a condus cu 3-0 în primul set, dar apoi Halep a reușit să își calibreze loviturile și a revenit în joc. Wozniacki a avut 5-2, dar Simona și-a făcut serviciul și a reușit primul său break, iar apoi a egalat, 5-5. S-a ajuns la tie-break, unde daneza a fost mai precisă, reușind să se impună cu 7-2. 


Constănțeanca a început bine setul al doilea, conducând cu 1-0 și apoi 2-1, la capătul unui game în care a salvat patru mingi de break. După ce a acuzat o stare de slăbiciune la scorul de 3-2 și dureri la coapsă la 4-3 în favoarea sa, constănțeanca a reușit un nou break, a salvat apoi trei mingi de break, transformând a treia minge de set (6-3). 


Din cauza căldurii excesive, înaintea setului decisiv a fost aplicată regula celor 10 minute de pauză. 


Wozniacki a început mai bine setul al treilea, a condus cu 2-0, dar Halep a reușit să recupereze break-ul la capătul unui game disputat, care a fructificat abia a șasea sa minge de 1-2. Daneza a câștigat din nou contra serviciului, pentru 3-1, însă Halep nu a renunțat la luptă, a jucat agresiv și a reușit să egaleze, 3-3. Simona a preluat conducerea, după un game câștigat pe serviciul adversarei (4-3), dar Wozniacki a cerut time-out medical, primind îngrijiri la genunchiul stâng. Pauza a scos-o pe Simona din ritm și Caroline Wozniacki a câștigat ultimele trei game-uri și meciul, după ce a salvat formidabil mingi trimise de Halep. Wozniacki a primit un cec de 2,6 milioane de euro și 2.000 de puncte WTA pentru victoria sa, în timp ce Halep a fost recompensată cu 1,3 milioane de euro și 1.300 de puncte. 


"A fost un turneu foarte bun pentru mine. Nu am început foarte bine, cu o accidentare la gleznă, dar am vrut să dau tot ce pot în fiecare meci și am făcut asta. Sunt fericită că am putut juca din nou o finală de Mare Șlem. Bineînțeles, sunt tristă, nu am putut câștiga azi, Caroline a fost mai bună decât mine, dar cu siguranță voi lupta, am mulți ani în față și sper că voi avea o nouă șansă ca aceasta de azi", a declarat Simona Halep, la sfârșitul partidei. 


Fostul fotbalist Gheorghe Hagi a ținut să-i trimită un mesaj de încurajare Simonei Halep, fiind sigur că va veni și momentul ei de a ridica un trofeu de Mare Șlem. 


"Atât de aproape. Nu înceta să crezi, titlul de Mare Șlem va veni. Ești o mare luptătoare și visul tău va deveni în curând realitate", a scris pe o rețea de socializare fostul căpitan al echipei naționale a României. 


De asemenea, au ținut să-și arate admirația publică președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, fostul mare tenisman Ilie Năstase, fosta mare atletă Constantina Diță și multe alte personalități ale sportului românesc, entuziasmate și mândre de performanța Simonei. 


Comentează știrea

Mesterul
29 ianuarie 2018
Manole

CASTIGATOAREA la AO s-a clasat anul acesta pe locul doi. Se întâmpla uneori.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Ianuarie 2018
Stire din Sport : "Este un vis devenit realitate"
Pagina a fost generata in 0.5708 secunde