Din retur,

Mourinho ar putea conta pe Alibec la echipa mare a lui Inter

1265
Mourinho ar putea conta pe Alibec la echipa mare a lui Inter - 152c82f16b0a4fe70634ef1d30b1fff1.jpg

Articole de la același autor

Fostul jucător al Farului a impresionat la formația de tineret a campioanei Italiei, dar s-a remarcat și într-un amical al primei echipe. Giovanni Becali spune că, în 2010, Denis ar putea fi promovat și ar putea debuta în Serie A.

Transferat de la Farul la Inter Milano, în această vară, Denis Alibec s-a impus rapid la echipa de tineret a campioanei Italiei, unde a fost distribuit, pentru început.
Denis este al doilea golgheter din campionat al lui Inter Primavera, cu patru reușite, a înscris și în Cupa Italiei (celebrele sale două goluri în Inter - AC Milan 2-0), dar a debutat și la echipa mare, într-un amical cu FC Vaduz (2-1 pentru formația italiană), când a pasat decisiv la ambele reușite ale "nerro-azzurri"-lor.
Toate acestea, susține fostul impresar Giovanni Becali, l-au convins pe Jose Mourinho să-i acorde mai multă atenție lui Alibec, astfel că tehnicianul ar putea conta pe constănțean din returul primei ligi italiene.
"Din partea secundă a Serie A, s-ar putea să-l vedem pe Alibec jucând la prima echipă a lui Inter. Cred că, după sărbătorile de iarnă, Denis va rămâne la prima echipă și va începe să și joace. Sigur, pentru început în partidele mai ușoare și când Inter conduce cu 2-3 goluri", a spus Becali.
Pe lângă meciul cu FC Vaduz, Alibec a mai făcut parte din lotul lui Inter și la Trofeul TIM, pe 14 august, unde Inter a evoluat alături de Juventus și AC Milan. Întrucât avea mulți jucători convocați la loturile naționale, Mourinho a apelat la câțiva tineri de la Primavera, printre care și Alibec. Ex-faristul s-a antrenat alături de vedete precum Samuel, Vieira, Materazzi sau Quaresma, iar apoi, la competiție, a fost rezervă.
La finele lui septembrie, Alibec atrăgea din nou atenția cu cele două goluri cu care Inter Primavera a trecut de AC Milan în "Cupă". Denis se apropia tot mai mult de prima echipă. Visul cu care a venit în Italia începea să prindă contur. "Obiectivul meu este să marchez cât mai multe goluri, să fiu golgheter la Primavera și să fac pasul la echipa mare, ca Balotelli", spunea constănțeanul.
Pe 14 noiembrie, la un amical cu echipa din Liechtenstein FC Vaduz, Mourinho l-a titularizat pe Denis în prima echipă, iar fostul farist i-a răsplătit încrederea cu două pase decisive. Era debutul său la formația mare.
"Înaintea meciului cu FC Vaduz, Mourinho mi-a spus să intru pe teren și să joc ce știu, fără alte indicații suplimentare. Mi-a ieșit bine jocul, am dat două pase de gol și chiar am și înscris, în minutul 50, dar arbitrul a anulat golul pe motiv că mingea nu depășise linia porții, deși sunt convins că a depășit-o. Mă bucur că am debutat la prima echipă și sper ca în viitor să fiu convocat și pentru meciurile din Serie A. Am învățat foarte multe de la jucătorii lui Inter și voi face tot ce pot pentru a ajunge printre ei. Cu pași mici, dar siguri, voi reuși", spunea după meci, bucuros, dar și încrezător, Denis Alibec.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5628 secunde