Milan o întoarce pe Juventus și câștigă derby-ul Derby d’Italia

123
Milan o întoarce pe Juventus și câștigă derby-ul Derby d’Italia - milan-1594216360.jpg

Articole de la același autor



Campioana Italiei, Juventus Torino, a suferit un eșec incredibil pe San Siro, înclinându-se în fața rivalei AC Milan cu 2-4, după ce a încasat trei goluri în doar șase minute, marți seara, într-o partidă contând pentru cea de-a 31-a etapă din Serie A.
Juve, liderul clasamentului, a deschis scorul după pauză, în urma unei acțiuni personale a francezului Adrien Rabiot (47), iar apoi și-a mărit avantajul prin portughezul Cristiano Ronaldo (53), care a ajuns astfel la 26 de reușite de la debutul actualei ediții a ligii italiene.


Milanezii au avut însă o revenire spectaculoasă, reușind să marcheze de trei ori la rând, prin Zlatan Ibrahimovic (62 din penalty), Franck Kessie (66) și Rafael Leao (67), rezultatul final fiind stabilit de Ante Rebic, în minutul 80.


În ciuda acestui eșec, Juventus își păstrează avansul de șapte puncte față de ocupanta locului secund, Lazio Roma, care a fost învinsă la rândul ei în deplasare, cu 2-1, de formația Lecce.


Au marcat: Khouma Babacar (30) și Fabio Lucioni (47) pentru gazde, respectiv Felipe Caicedo (5).


Fundașul român Ștefan Radu a fost titular la Lazio și a primit un cartonaș galben în minutul 44, fiind înlocuit imediat după pauză. Lecce a ratat și un penalty prin Mancosu (45+5).




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6956 secunde