Mijlocaşul Ştefan Bodişteanu, remarcat în presa britanică

60
Mijlocaşul Ştefan Bodişteanu, remarcat în presa britanică - stefanbodisteanu2-1602262944.jpg

Articole de la același autor

Ştefan Bodişteanu, mijlocaş al echipei FC Viitorul, a fost inclus de cotidianul britanic „The Guardian” pe lista celor mai talentaţi 60 de fotbalişti născuţi în anul 2003.

„Gheorghe Hagi ştie cum arată un număr 10. Născut în Republica Moldova, Bodişteanu a venit la academia lui Hagi când avea doar 11 ani. El are acum cetăţenia română şi joacă pentru naţionala Under-18 a României.

Un mijlocaş ofensiv talentat, foarte bun pasator şi dribleur, Bodişteanu a debutat în sezonul trecut în prima divizie a campionatului României pentru FC Viitorul. Deşi a renunţat la rolul de antrenor la finalul stagiunii trecute pentru a se concentra pe dezvoltarea academiei, Hagi crede că Bodişteanu este o bijuterie pentru viitorul clubului. În acest sezon, Bodişteanu a fost inclus constant în lotul Viitorului pentru meciurile de campionat”, scrie The Guardian.

Pe 24 septembrie, Ştefan Bodişteanu şi-a prelungit contractul cu FC Viitorul. El a semnat până în 2022, perioada maximă, fiind încă junior.

Pe lista alcătuită de ziarul britanic se află nume ca Federico Redondo (Argentinos Juniors), fiul fostului mare jucător argentinian Fernando Redondo, Rayan Cherki (Olympique Lyon), Jamal Musiala (Bayern Munchen) sau Xavi Simons (PSG), botezat astfel după Xavi, legenda Barcelonei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2267 secunde