Medaliați la Cupa Judgement Day la kickbox

771
Medaliați la Cupa Judgement Day la kickbox - kickbox1-1384974839.jpg

Articole de la același autor

Artele marțiale, sporturile de contact prind tot mai mult în rândul tinerilor din Constanța, iar cele mai recente medalii care intră în vitrina cu trofee a litoralului sunt cele aduse de copiii și juniorii de la CS Kickbox Ursoi. Cupa Judgement Day la kickbox, competiție rezervată categoriilor copii, juniori și seniori, desfășurată la sala Apollo din București, a reunit la start peste 900 de concurenți, printre aceștia regăsindu-se și opt tineri sportivi de la CS Kickbox Ursoi, care au reușit că cucerească nu mai puțin de nouă medalii. Astfel, Iulia Nagy (categoria 10-12 ani, -28 kg) s-a clasat pe locul întâi la low kick și pe locul doi la light kick, Costin Ghindeanu (10-12 ani, +28 kg) a ocupat prima poziție la light kick și poziția secundă la low kick, Ali Sedan (10-12 ani, 36 kg) a fost al treilea la low kick, Robert Andrei Isop (10-12 ani, +47 kg) s-a clasat pe primul loc la low kick și pe locul trei la light kick, Eduard Chelariu (16-18 ani, -70 kg) a terminat pe locul doi la K1, iar Bogdan Brînzei (16-18 ani, -60 kg) a fost primul la K1. 
Chiar dacă nu au prins podiu-mul, alți doi constănțeni trebuie remarcați: Andrei Ștefănoaia (10-12 ani, +47 kg) - locul patru la light kick și Eduard Huian (10-12 ani, +36 kg) - locul patru la light kick. Toți sportivii menționați sunt pregătiți de antrenorul Iulian Marius Ursoi. Clubul Sportiv Kickbox Ursoi este una dintre cele mai tinere grupări sportive de pe litoral, "certificatul de naștere" datând din luna iunie a anului acesta. În momentul de față, în cadrul grupului se pregătesc constant pentru competiții 40 de copii și juniori. Antrenamentele se desfășoară la sala Portul, lunea și marțea, între orele 20.00-21.30, și la sala Tomis de pe strada Flă-mânda, joia, între orele 21.00-22.00. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5212 secunde