€ 4.6644
£ 5.2406
$ 4.0999

Mai multe ştiri online:
HC Dobrogea Sud merge la Buzău după cele trei puncte

"Meciul cu Dinamo ne-a adus cu picioarele pe pământ"

Ştire online publicată Sâmbătă, 15 Septembrie 2018. Autor: Mihai CHELEȘ
Sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 17, echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța va evolua în deplasare, pe terenul celor de la HC Buzău, în runda a doua a Ligii Naționale.

Constănțenii antrenați de Zvonko Sundovski sunt în căutarea primului succes al sezonului după cele două înfrângeri suferite în fața celor de la Dinamo București, în Supercupa României (26-31) și în prima etapă a campionatului (24-30).

Centrul Sabin Ignat este convins că echipa dobrogeană se va întoarce cu cele trei puncte de la Buzău, mai ales că jucătorii au o revanșă de luat după prestația dezamăgitoare din derby-ul cu Dinamo, din prima rundă.

„Desigur, vom merge să câștigăm și vrem să fie o victorie la diferență cât mai mare, să ștergem puțin din greșeala făcută cu Dinamo acasă. A fost un meci care ne-a adus cu picioarele pe pământ, ne-a arătat ce avem de făcut ca să nu se mai repete un astfel de joc. Acum, privim doar înainte. Urmează opt meciuri până la prima întrerupere a campionatului și vrem să le câștigăm pe toate. Ne-am antrenat foarte bine, suntem pregătiți 100% și mergem la Buzău să câștigăm”, a declarat Sabin Ignat.

v v v

HCDS va susține opt partide până la pauza competițională din perioada 21 octombrie - 3 noiembrie, în care echipa națională va juca primele meciuri de calificare la EURO 2020, cu Portugalia, la Sto Tirso (24 octombrie), și campioana mondială en titre Franța, la Cluj-Napoca (28 octombrie).

Vor fi șase meciuri de campionat, în deplasare la Buzău, Baia Mare și Suceava, acasă cu Dunărea Călărași, Steaua și Poli Timișoara, dar și două meciuri în turul 2 al Cupei EHF, cu Robstav Plzen.

Este al treilea sezon consecutiv în care HCDS pornește cu înfrângere la drum, dar, dincolo de faptul că s-a respectat tradiția negativă a debutului de campionat, jocul slab a ridicat multe semne de întrebare. Antrenorul Zvonko Sundovski a fost primul care a criticat atitudinea echipei la derby-ul cu Dinamo.

Venit în 2016 la HCDS, Ionuț Nistor (24 ani) crede că echipa poate depăși repede acest moment delicat.

„Să zicem că am trecut peste moment, dar nu putem uita jocul prost prestat în ambele meciuri, mai ales în cel de acasă. Probabil, s-a văzut din afară că nu vrem să câștigăm, nu s-a văzut răutatea aceea în apărare și nici dorința… Dar noi ne-am dorit victoria, nu cred că există un jucător care să intre pe teren și să nu vrea să câștige. Însă, atât am putut la ora meciului. Sper să ne revanșăm în următoarele partide, să ne revenim repede și să fim mult mai combativi în apărare. Vrem să întregim relațiile de joc în atac și în apărare și câștigăm la diferență cât mai mare”, a declarat Nistor. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
sambata, 17 noiembrie Foto : COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA 81787 vizite, 0 comentarii COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA
Eveniment
ieri, ora 14:08 Foto : VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE! 2644 vizite, 0 comentarii VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE!
Cultură-Educație
joi, 15 noiembrie Foto : Doliu în învățământul constănțean! 2086 vizite, 0 comentarii Doliu în învățământul constănțean!
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.9518 secunde