Massimo Pedrazzini, noul director de metodică al Academiei Hagi

110
Massimo Pedrazzini, noul director de metodică al Academiei Hagi - pedra-1601634865.jpg

Articole de la același autor

Începând din această săptămână, Massimo Pedrazzini este noul director de metodică și antrenament din cadrul centrului de copii și juniori al Academiei Hagi, informează site-ul oficial al clubului constănţean.

În vârstă de 62 de ani, Pedrazzini va colabora îndeaproape cu directorul tehnic Cristian Cămui și cu cei trei directori coordonatori ai academiei constănțene Vasile Mănăilă (15-19 ani), Mihai Stere (10-13 ani) și Constantin Mareș (6-9 ani).

„Gheorghe Hagi a fost mereu un model pentru mine, iar relația noastră s-a dezvoltat de când i-am fost secund la Steaua. În 11 ani, Academia Hagi s-a dezvoltat incredibil de frumos, iar nivelul de la care pornesc este unul foarte ridicat. Împreună cu Cristi Cămui, voi încerca să ridicăm acest nivel și sunt conștient că pentru a reuși acest lucru este nevoie de timp. Este o provocare foarte interesantă și un motiv de bucurie să fac parte din acest proiect”, a declarat Massimo Pedrazzini.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6555 secunde