Marius Ene a primit 24 de ore pentru a-și lămuri situația cu Astra

1406
Marius Ene a primit 24 de ore pentru a-și lămuri situația cu Astra - 2fe4aea394928b04d3bb6bb627c5c18b.jpg
Oficialii Farului au ajuns la capătul răbdării în ce privește telenovela "Ene", dându-i un ultimatum atacantului, care trebuie să obțină răspunsul final de la echipa ploieșteană cel mai târziu astăzi.

Trecerea vârfului de atac al Farului la prim-divizionara din Ploiești a fost un fiasco până acum. În Turcia, Marius Ene s-a mutat din cantonamentul constănțean în cel al Astrei, dar nici până acum transferul nu s-a realizat. Ploieștenii au tergiversat tratativele cu Farul, ceea ce i-a determinat pe "marinari" să-l amenințe pe Ene cu suspendarea, iar pe prahoveni cu o reclamație pentru că l-au folosit pe atacant fără acceptul lor.
Ieri, Astra a revenit din Antalya, iar Farul i-a dat lui Ene un termen de 24 de ore pentru a-și lămuri situația, astfel că astăzi lucrurile se vor limpezi: jucătorul ori este luat de Astra, ori se întoarce la Farul, echipă cu care este sub contract.
Problema este că, odată întors la Constanța, dacă transferul la Astra pică, Ene nu mai are asigurat locul în lotul "marinarilor", antrenorul Ștefan Stoica declarând că va fi foarte greu să se bazeze pe un jucător care și-a exprimat dorința de a părăsi Farul, neținând cont de sfatul său. Plecând la Astra, Ene a dat vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Și-a asumat un risc, iar acum este nevoit să suporte eventualele consecințe.
"În seara aceasta (n.n. - aseară) sau cel mai târziu mâine dimineață (n.n. - azi), voi purta discuția hotărâtoare cu șefii Astrei și voi vedea apoi ce voi face. Am auzit de declarațiile antrenorului Ștefan Stoica și consider că e normal să pună problema așa. Dacă va fi să mă întorc la Farul, eu mă voi pregăti bine, ca și până acum, și, dacă va fi nevoie de mine, voi răspunde pozitiv", a declarat Marius Ene.
***
"În seara în care a plecat, i-am vorbit lui Ene ca unui copil, spunându-i să nu meargă la Astra până nu are ceva clar la mână, un contract semnat. Acum aud că e posibil să se întoarcă. Înseamnă că nu a ascultat ce i-am spus. El e un jucător care nu trebuia să meargă la probe, era cunoscut, a jucat în ultimii ani. Dacă revine la Farul, e mai greu, chiar foarte greu, să-l iau în calcul. Eu am niște principii și nu pot să le încalc. Dorința lui Ene a fost să plece de la Farul"
Ștefan Stoica,
antrenor principal Farul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6823 secunde