Ieri, la Ploiești, Petrolul - FC Farul 1-1

"Marinarii" rămân la două puncte de promovare

3292

Articole de la același autor

Deși constănțenii au căzut pe poziția a patra, diferența față de locul doi a rămas
la fel ca înaintea etapei.

Farul a rămas în cărțile promovării și după partida cu Petrolul, una dintre contracandidatele sale la accederea în Liga 1. După două înfrângeri consecutive în campio-nat, "marinarii" au scos un egal, 1-1 (Cosic 32 / Pantelie 5), remiză care, coroborată cu cea de la Snagov, menține aceleași două puncte între Farul și locul doi, deși constănțenii au fost devansați în clasament de Săgeata Stejaru.
Farul a început bine partida și a reușit deschiderea scorului în minutul 5, când combinația Fatai - Cristocea - Pantelie, pe contraatac, l-a adus pe ultimul la finalizare, cu un șut din prima, la colțul lung, din careu.
Petrolul a încercat să revină, a presat, dar "marinarii" s-au descurcat, iar Sardescu, în poartă, a fost sigur. Întâi, în minutul 14, la o centrare în fața porții, apoi în minutul 19, când a intervenit excelent la Oprița, pătruns periculos în careu, și la o altă fază, în minutul 23. De cealaltă parte, Farul a mai amenințat prin Matei (14) și Fatai (21).
Sardescu nu a mai avut ce face însă în minutul 32, când Cosic a punctat cu capul din careu, în urma loviturii libere bătute de Cataramă, acordată însă cu ușurință de arbitru. 1-1, scor cu care s-a încheiat repriza.
"Marinarii" au început favorabil și partea secundă, stăpânind apoi jocul, dar nu au reușit să dea și lovitura decisivă, având o singură fază, în minutul 82, când Mățel a bătut pe poartă o lovitură liberă. Petrolul a fost discretă după pauză. Cu o singură excepție, în minutul 71, când Sardescu a avut o nouă intervenție excelentă, scoțând de sub bară voleul lui Cr. Vlad, "găzarii" nu au pus în pericol poarta Farului.
Au evoluat: Petrolul (antrenor, Valeriu Răchită): A. Vlad - D. Chiriță, I. Neagu, Cosic, P. Stoica - Neagoe, G. Crăciun (56 Radcenko) - V. Cataramă (84 Bozga), Cr. Vlad (cpt.), Oprița (74 Benga) - C. Stoica; FC Farul (antrenor, Ștefan Stoica): Sardescu - Mățel (cpt.), Ninu, Larie, Gaston - B. Andone, B. Teekloh - Pantelie (58 M. Soare), Cristocea, C. Matei (90+2 Tudorache) - Fatai (86 Păcuraru).

30.000 de euro pentru următoarele trei meciuri
Patronul Farului, Giani Nedelcu, a declarat că, dacă bat în următoarele trei meciuri, cu FC Snagov (acasă), Sportul Studențesc și Săgeata Stejaru (în deplasare), \"marinarii\" vor beneficia de o primă specială, 30.000 de euro pentru întreaga echipă (10.000 de euro de meci).
\"Inițial, stabilisem ca această sumă să le-o plătim jucătorilor în cazul victoriilor într-un alt pachet de trei partide, cu Petrolul, FC Snagov și Sportul, însă, cum la Ploiești nu a ieșit decât un egal, oferta rămâne valabilă pentru următoarele trei meciuri, foarte importante în lupta pentru promovare. Meritam să câștigăm meciul cu Petrolul. Băieții s-au bătut și au dominat meciul, repriza a doua cel puțin extrem de clar. De la joc la joc, evoluția noastră crește în calitate, ceea ce ne dă speranțe că vom obține rezultatele care să ne ducă în Liga 1\", a declarat Giani Nedelcu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Martie 2010
Stire din Sport : Petrolul și Farul se bat pe promovare
Pagina a fost generata in 0.4778 secunde