Mariana Solomon, director executiv al DJST Constanța: "Alături de profesori inimoși, vom implementa proiecte județene în mediul rural"

656
Mariana Solomon, director executiv al DJST Constanța:

Articole de la același autor

De la începutul anului și până în prezent, activitatea sportivă constănțeană a inclus o serie de acțiuni importante, la care Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța a fost partener sau organizator. Astfel, potrivit reprezentanților direcției, anul acesta s-au desfășurat 33 activități sportive, finanțate sau cofinanțate de DJST. 


Printre cele mai importante activități, este amintit Programul Național de Relansare a Gimnasticii Românești "Țară, țară vrem campioane", care continuă și în care DJST este implicată direct, prin punerea la dispoziție a sălii de antrenamente, a spațiilor de cazare și a serviciului de masă. 


De asemenea, s-au desfășurat și alte acțiuni tradiționale, cum ar fi Crosul Olimpic și Cupa Mării Negre la ciclism. 


"A 4-a ediție a Cupei Mării Negre la ciclism, 2 septembrie, se va desfășura în județ și este bine că acest sport este promovat, pentru că sunt tot mai mulți practicanți la nivelul județului. Totodată, menționez că am fost parteneri la un eveniment național de anvergură, care se numește «Ocean Lava», un eveniment de triatlon. Și «Aqua Chalenge» este o competiție de suflet, un eveniment la care aportul direcției a fost foarte important în acest an, competiție care a adunat peste 350 de practicanți ai înotului. Urmează, în perioada imediat următoare, cea de-a 9-a ediție a cunoscutului triatlon de la Mamaia, urmată, la o săptămână, de a treia ediție a Crosului «Black Sea» și a «Crosului copiilor». Și la final de an sunt programate multe activități de tradiție, precum Crosul 1 Decembrie, Cupa Moș Crăciun și multe alte evenimente", a declarat, ieri, în cadrul conferinței de presă organizate pe terasa Hotelului Sport, Mihai Orzan, consilier Sport DJST. 
Suma cheltuită de DJST cu aceste 33 de acțiuni se ridică la 84.793 lei. 
"Ne apropiem de perioada de toamnă, de aceea vorbim mai mult de sportul școlar, pentru că de aici se va schimba mentalitatea de a practica exercițiul fizic, de unde pot apărea viitorii campioni. Aici este rolul nostru cel mai mare, dar și al comunității. Toamna încep competițiile sportive și va trebui să gestionăm foarte bine lucrurile, știind că bazele noastre sunt neîncăpătoare, având în vedere infrastructura de care dispunem. Suntem o echipă mică, dar suntem foarte uniți și încercăm să rezolvăm activitatea vastă de la nivelul județului. Vrem să implementăm, alături de profesori inimoși, în următoarea perioadă, proiecte județene în mediul rural", a declarat Mariana Solomon, director executiv al DJST Constanța. 


"Beach-handball-ul va deveni sport olimpic" 


În perioada 4-6 august, pe plaja din Mamaia, s-a desfășurat Festivalul Național de beach-handball, rezervat junioarelor și juniorilor A și B. A fost o competiție desfășurată pe parcursul a trei zile caniculare, cu o participare numeroasă, 250 de sportivi care s-au implicat total. 


"În următoarea perioadă, beach-handball-ul va deveni sport olimpic. Am avut, din partea CSS 1, o medalie de aur la fete, iar la băieți, prin Dobrogea Sud. Ne dorim ca acest festival să devină, într-adevăr, un campionat național și, pe parcursul a șapte ani, să se construiască un lot olimpic care să poată participa cu succes la Campionatele Europene, la juniori și tineret. Noi suntem pionieri în beach-handball, dar sperăm ca județul Constanța să fie un sprijin și să reușim să ducem lotul olimpic la JO 2024 și chiar să obținem și o medalie, pentru că nu este imposibil", a declarat Alexandru Negraru, consilier Sport DJST. 


În ediția viitoare a ziarului nostru, vom prezenta activitatea DJST Constanța pe linie de tineret. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.588 secunde