Mari ambiții și mult fair-play, la Cupa Prieteniei de la Năvodari

410
Mari ambiții și mult fair-play, la Cupa Prieteniei de la Năvodari - cupaprieteniei-1572294933.jpg

Articole de la același autor

Pe terenul "Chimia" din Năvodari, s-au disputat finalele Cupei Prieteniei la fotbal, ediția a 4-a, competiție organizată de Primăria Năvodari. La turneu, au participat 10 echipe din localitate, toate recompensate la festivitatea de premiere: Amicii, Fair-play, Sporting, Romstar, NGM Seniori, Generația de Aur, Viitorul, Real, NGM Junior, Midia. 


În finala mică, Viitorul a învins pe Real, cu scorul de 2-1 (2-0). Mult mai disputată a fost finala mare, dintre Midia și NGM Junior, încheiată fără gol în timpul regulamentar și câștigată de Midia cu 5-3 după loviturile de departajare. 


Echipele au fost recompensate cu echipamente sportive, mingi, medalii, cupe și diplome. 


Competiția a fost un real succes, iar finalele au fost urmărite din tribune de numeroși spectatori, care i-au aplaudat pe fotbaliști. 


XXX 
Un eveniment similar cu cel de la Năvodari se organizează, în aceste zile, și la Cumpăna, acolo unde, în perioada 28 octombrie - 1 noiembrie, se desfășoară Memorialele "Gheorghe Ola" și "Gheorghe Ene", competiții rezervate copiilor născuți după 1 ianuarie 2011.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6449 secunde