Stirile zilei de Vineri, 21 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Luptătorii constănțeni au început anul cu "poftă" de medalii

Ştire online publicată Miercuri, 14 Martie 2018. Autor: Mihai CHELEȘ
Sala Liceului Sportiv „Avram Iancu” din Zalău a găzduit turneul de calificare la Campionatul Național de cadeți - lupte greco-romane, libere și feminine, atât la individual, cât și pe echipe. Tinerii luptători constănțeni au început anul așa cum l-au terminat pe precedentul, adică în forță. După cantonamentele iernii, a venit momentul pentru a pune în aplicare cele învățate. 


Cei mai „în vână” s-au dovedit sportivii legitimați la LPS „Nicolae Rotaru” Constanța, aflați sub îndrumarea antrenorilor Ioan Giuglea, Valentin Dobrin și Valentin Ștefan, care au urcat pe podium de șase ori. 


La categoria grea (110 kg), Constantin Păun a luptat exemplar, reușind procedee ce nu au dat nicio șansă adversarilor, terminând fără înfrângere. De asemenea, Ștefan Popa (51 kg) a pierdut în finală, dar, per ansamblu, a făcut un turneu consistent. Unul dintre cei mai de perspectivă luptători constănțeni ai momentului, Andrei Savu (60 kg), s-a clasat pe locul trei, la o categorie superioară greutății sale. 


La lupte feminine, Amalia Rătunzeanu (61 kg) și Alexandra Condruț (57 kg) s-au clasat pe cea de-a treia poziție, aproape de podium terminând Osman Alcan (42 kg) și Crina Pintilie (67 kg), eliminați în sferturile de finală. 


De la CS Farul Constanța, antrenorul Grigore Gheorghe se poate lăuda cu doi sportivi pe podium: Andrei Alexe (55 kg) - locul ll și Iulian Chelărescu (71 kg) - locul lll. 


În competiția pe echipe, combinata LPS „Nicolae Rotaru”/CS Farul s-a clasat pe locul doi, în urma punctajului total, fiind întrecută doar de selecționata CS/LPS Botoșani. 


Din județ, CS Mangalia (antrenor Marian Oancea) a calificat în etapa finală doi sportivi: Anamaria Pîrvu (49 kg) - locul ll și Constantin Manea (65 kg) - locul V. De asemenea, CS Poise-don Limanu - 2 Mai (antrenor Corneliu Trucmel) a reușit trei rezultate notabile: Ana Predică (61 kg) - loc ll, Nicoleta Tăbârcă (46 kg) - loc lll și Răzvan Ioniță (65 kg) - loc V. 


Cu o secție de lupte recent înființată, în urmă cu doar patru luni, CS Victoria Cumpăna (antrenor George Papazu) reușește rapid să țină piept cluburilor de tradiție din țară. Trei sportivi de la Cumpăna au reușit să se califice la etapa finală a Campionatului Național, ce va avea loc, în perioada 22-25 martie, la Târgu Mureș: Cristian Somandru (48 kg), Regep Bițu (51 kg) și Andrei Adam  (110 kg). Toți sportivii clasați în jurul podiumului s-au calificat pentru etapa finală, de peste o săptămână. 


„Sunt foarte mulțumit de evoluția copiilor. Dacă am reuși să obținem și la etapa finală aceleași rezultate, ar fi extraordinar. Cu puțin mai multă atenție, ne putem întoarce cu rezultate notabile. Evoluții foarte bune au mai avut și sportivii de la CS Farul, CS Mangalia, Poseidon Limanu - 2 Mai și Cumpăna. Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla la Târgu Mureș, fiindcă niciun concurs nu seamănă cu celălalt”, a declarat Ioan Giuglea, antrenorul secției de lupte de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanța. 


Memorialul „Ioan Bărbătei“, ediția a 8-a 


În ultimul week-end al lunii martie, Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, împreună cu Asociația Județeană de Lupte Constanța și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, va organiza cea de-a opta ediție a Memorialului „Ioan Bărbătei” la lupte greco-romane și libere, acolo unde sunt așteptați sute de sportivi din județul Constanța, dar și județele limitrofe. 


Antrenorul emerit Ioan Bărbătei s-a stins din viață în ianuarie 2011, la vârsta de 63 de ani, în urma unui infarct. De-a lungul timpului, acesta a format ca sportivi nume importante, precum actualul președinte AJL Constanța, Gigi Pambuca, Vasile Vicol, Ionel Holbură sau Ioan Pascu. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.8593 secunde