Noi performanțe pentru Andreea Grecu și Teodora Vlad

Le-au bătut pe rusoaice, la Cupa Mondială de bob!

268

Articole de la același autor

Peste Atlantic, pe pârtia de la Lake Placid, bobul constănțean a prins viteză, iar fetele din lotul olimpic al României s-au clasat pe poziția a 7-a la Cupa Mondială. 


Echipajul român Andreea Grecu (pilot) / Teodora Andreea Vlad (împingător) s-a clasat pe locul 7 în proba feminină de bob dublu din cadrul etapei de Cupă Mondială desfășurată în Statele Unite ale Americii, la Lake Placid. 
Cele două sportive, legitimate la CSSI Mamaia și antrenate de profesorul Paul Neagu, au concurat într-o companie elitistă, înregistrând un timp bun (1:56.08), și probabil că ar mai fi putut urca una-două poziții dacă nu ar fi intervenit o mică greșeală de pilotaj în manșa secundă. 


Prima poziție a fost ocupată de redutabilul echipaj al SUA format din multipla campioană olimpică și mondială Elana Meyers Taylor (pilot) și Lake Kawaza (împingător), timp 1:54.79, podiumul fiind completat de echipajele Canadei (Christine De Bruin/Kristen Bujnowski; timp 1:55.17), respectiv Germaniei (Stephanie Schneider/Deborah Levi; timp 1:55.27). 
De precizat că la startul Cupei Mondiale de la Lake Placid s-au aliniat 13 echipaje, din SUA, Canada, Germania, Rusia, Elveția, Marea Britanie sau Belgia. 
"După prima manșă, eram pe locul 8. Condițiile atmosferice au jucat un rol hotărâtor în prima manșă. Am plecat al 11-lea bob și am ajuns pe locul 8. 
În a doua manșă, fetele au dat un start și mai bun ca în prima, iar înainte de virajul 10, urcaseră pe locul 4. O mică greșeală de pilotaj survenită pe linia dreaptă a făcut ca viteza bobului să scadă puțin, suficient însă pentru a pierde până la finiș cele trei zecimi câștigate în prima parte a pârtiei, unde fetele au mers foarte bine. 


Am profitat de manșa și mai slabă făcută de rusoaica Sergeeva, și așa Andreea a mai urcat un loc, până pe 7. Consider că este un rezultat bun, în condițiile în care am învins echipajele Rusiei, Marii Britanii, Belgiei și chiar echipajul numărul 3 al Statelor Unite ale Americii. 


Ne dorim o evoluție cât mai bună și în următoarea etapă de Cupă Mondială, de la Calgary", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Paul Neagu. 
Așadar, pentru sportivele tricolore, urmează o nouă provocare: etapa de Cupă Mondială de la Calgary (Canada), programată sâmbătă, 23 februarie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4073 secunde