Lazio, adversara FCSB din Europa Leage, vrea să se retragă din campionat
170
Articole de la același autor
HC Dobrogea Sud, foarte aproape de numirea unui antrenor român
23 Octombrie 2017
Rugby-ul constănțean, nominalizat printre superlativele sezonului
11 Decembrie 2017
Presa italiană scrie, marți, că președintele clubului Lazio, Claudio Lotito, se gândește la retragerea echipei din campionatul Italiei, fiind nemulțumit de arbitrajul contra formației lui Simone Inzaghi, relatează News.ro.
Claudio Lotito, Simone Inzaghi, dar și componenți ai echipei consideră că Lazio a avut de suferit în ultimele patru meciuri din cauza arbitrajului.
"Noi jucăm contra 12 nu contra 11" a spus mijlocașul Parolo după meciul cu Torino, pierdut de Lazio, scor 1-3.
La meciul de luni, arbitrul Piero Giacomelli nu a acordat un penalti în favoarea gazdelor, după ce Falque a atins mingea cu mâna în propriul în careu, iar apoi, folosind arbitrajul video, a decis eliminarea atacantului Ciro Immobile care l-a lovit cu capul în gură pe Nicolas Burdisso.
Formația Lazio Roma, adversara FCSB în 16-imile Ligii Europa, a fost învinsă, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, de echipa Torino, într-un meci din etapa a XVI-a din Serie A, în care a jucat o repriză în inferioritate numerică.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Berenguer ’54, Rincon ’64 și Edera ’73. Pentru Lazio Roma a înscris Luis Alberto, în minutul 69. În minutul 45+1, de la echipa din Roma a fost eliminat Ciro Immobile. Ștefan Radu a fost integralist.
FCSB și Lazio Roma se vor întâlni în 16-imile de finală ale Ligii Europa, la 15 februarie, pe Arena Națională, și la 22 februarie, în Italia.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 14 Octombrie 2017
Marţi, 12 Decembrie 2017
Marţi, 12 Decembrie 2017
Marţi, 12 Decembrie 2017
Marţi, 12 Decembrie 2017
Marţi, 12 Decembrie 2017
Marţi, 12 Decembrie 2017
Marţi, 12 Decembrie 2017
Luni, 11 Decembrie 2017
Luni, 11 Decembrie 2017
Luni, 11 Decembrie 2017
Duminică, 10 Decembrie 2017