LACRIMI ȘI DURERE! Un fotbalist de 30 de ani, mort pe teren: "Era atât de fericit că a ajuns aici"

380

Articole recomandate

Fostul mijlocaș al lui Newcastle United, ivorianul Cheick Tiote, a decedat, ieri, în China, la doar 30 de ani. Fostul fotbalist african, care evolua pentru Beijing Enterprisese (echipă de ligă secundă), s-a prăbușit pe teren în timpul antrenamentului și nu a mai putut fi salvat.



Yusuf Abubakar Tumi, un apropiat al lui Tiote a dezvăluit ultimele cuvinte pe care le-a spus fotbalistul ivorian înainte să moară.

"Fie ca Allah să ne dăruiască Paradisul și nu luxul acestei lumi", ar fi spus fostul sportiv.

Vestea trecerii în neființă a lui Tiote a fost una cu adevărat șocantă pentru toată lumea fotbalului, dar în special pentru englezi. Ivorianul a jucat timp de șase ani în Premier League, la Newcastle, fiind mult timp un om de bază. După ce nu a evoluat decât într-un singur meci pentru Newcastle în sezonul precedent, el a fost cedat în februarie 2017 la Beijing Enterprises. Totuși, Rafa Benitez a avut numai cuvinte de laudă la adresa celui care a fost Cheick Tiote.

"În scurtul timp în care l-am cunoscut pe Cheick am înțeles că este un adevărat profesionist, un om dedicat 100% și, mai presus de toate, un mare om. Inimile noastre sunt alături de familia și prietenii săi", a spus Rafa Benitez, actualul tehnician al lui Newcastle.

Chris Hughton a fost managerul care i-a ghidat primii pași în fotbalul britanic. Chiar dacă cei doi au avut ocazia să lucreze foarte puțin, tehnicianul plecând în 2010 de la cârma "coțofenelor", Hughton și-a exprima la rândul său regretul în legătură cu tragicul eveniment.

"Lucrul care m-a impresionat întotdeauna la el a fost modestia. Era atât de fericit că a ajuns la o echipă precum Newcastle. Îmi aduc aminte că am purtat de curând o discuție cu Steve McClaren și el îmi spunea că e genul de om care nu te lasă niciodată la greu", a spus Hughton.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4007 secunde