Cupa EHF la handbal masculin

La porțile grupelor! HC Dobrogea Sud zboară, astăzi, către Malmo

340
La porțile grupelor! HC Dobrogea Sud zboară, astăzi, către Malmo - hcdobrogea2-1542301030.jpg

Articole de la același autor

Cresc emoțiile în tabăra celor de la HC Dobrogea Sud Constanța cu fiecare minut care trece și-i apropie de duelul cu HK Malmo, din Suedia, în prima manșă a turului trei din Cupa EHF la handbal masculin. 


Astăzi, la ora 13.30, handbaliștii de la Dobrogea Sud vor pleca de la Hotelul "On Plonge" spre Aeroportul Mihail Kogălniceanu, iar trei ore mai târziu, se vor urca în avionul ce îi va duce spre Scandinavia, cu escală la Istanbul (Turcia), și vor ajunge la Copenhaga (Danemarca) la ora 22.30. De la Copenhaga până la Malmo sunt doar 40 de kilometri, pe care îi vor parcurge cu mașina în mai puțin de o oră. 


Constănțenii vor fi cazați la Hotelul "Park Inn By Radisson Malmo", în vestul orașului, la 10 minute de "Baltiska Hallen", sala în care se va juca partida, sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 17,00, ora României. 


Antrenorii Zvonko Sundovski și Marko Isakovic se vor baza pe cei mai în formă 16 jucători avuți la dispoziție. Singurul incert pentru deplasarea din Suedia este Sabin Ignat, cel care a suferit o entorsă la gleznă în ultima partidă, de acasă, cu CSM Bacău. 


"Am obținut în meciul cu CSM Bacău a noua victorie consecutivă în toate competițiile și asta ne dă speranțe pentru dubla cu Malmo. Am intrat în linie dreaptă cu pregătirea pentru meciul din Suedia. Ne dorim un rezultat foarte bun acolo și așteptăm returul de la Constanța, când sper să avem alături de noi o sală arhiplină, care să ne ajute să ne calificăm, în premieră pentru clubul nostru, în grupele Cupei EHF", a declarat președintele HCDS, Ionuț Stănescu. 


Dobrogenii au apucat să-și facă o idee despre jocul practicat de echipa scandinavă și nu s-au lăsat deloc intimidați. Veteranul Laurențiu Toma are totală încredere în coechipierii săi și în propriii suporteri. 


"Am jucat ultimele partide cu gândul la meciul de la Malmo. Este un meci foarte important pentru noi, pentru istoria HCDS. I-am studiat pe suedezi, joacă în viteză, dar și noi am demonstrat că putem face acest lucru și că putem marca ușor. Este bine că al doilea meci va fi acasă, deoarece sunt convins că, având ajutorul suporterilor, ne vom califica în grupe", este de părere fostul internațional Laurențiu Toma. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4983 secunde