Karatiștii de la Dinamic vor să câștige medalii la Campionatele Europene și Mondiale

3292

Articole de la același autor

Sportivii de la CS Karate Dinamic Constanța se pregătesc pentru noul an competițional 2010, în care și-au propus să urce de cât mai multe ori pe podium.
Primul examen al stagiunii va fi dat, peste câteva zile, la Cupa Dojo de la București, unde se va face "încălzirea" pentru Campionatul Național (13 martie) și, mai ales, pentru Campionatul European, programat la Santarem (Portugalia), în luna aprilie. Însă, cel mai important concurs - Campionatul Mondial - va avea loc în Franța, în luna octombrie.
40 de sportivi pregătiți de Dana Pânzaru, Ionuț Niculae, Brândușa și Laura Popescu și coordonați de sensei Gabriel Popescu vor merge să cucerească medalii la toate categoriile la care vor participa.
"Sperăm ca această criză economică să nu afecteze reprezentarea Constanței și României în competițiile internaționale. De asemenea, ne-am propus să organizăm un turneu la care să participe sportivi din două federații și să facem pași importanți pentru includerea disciplinei karate în rândul sporturilor olimpice", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Karate Dinamic, Gabriel Popescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 02 Septembrie 2009
Stire din Sport : Constanța, asaltată de kimono-uri
Pagina a fost generata in 0.8876 secunde