Jucătorii constănțeni au încheiat sezonul de squash cu Naționalele de la Timișoara

132
Jucătorii constănțeni au încheiat sezonul de squash cu Naționalele de la Timișoara - squash-1450722345.jpg

Articole de la același autor

Jucătorii constănțeni de squash au avut o evoluție onorabilă la Campionatul Național pe echipe (feminin și masculin), desfășurat, recent, la Timișoara. 


Conform regulamentului de concurs, în întrecerea masculină, echipele au fost distribuite în trei grupe, în fazele superioare având ulterior acces ocupantele locurilor întâi și echipa de pe locul doi cu cel mai bun punctaj. 


Reprezentanta Constanței s-a numit Eagle’s Team ACS West Side și i-a avut în componență pe Răzvan Țurlea, Vali Radu, Vasile Hapun și Seva Dubrovin. Dobrogenii au terminat grupa pe poziția secundă, însă, neavând cel mai bun punctaj, au continuat competiția pe tabloul locurilor 5-11, unde au fost imbatabili. Așadar, locul 5 în clasamentul final masculin pentru Constanța, la ultima întrecere oficială de squash a anului. 


La feminin, orașul de la malul mării nu a avut echipă, ci numai o singură sportivă, Petruța Izvoranu, care s-a clasat pe locul 3 cu Infinity 3 București, cucerind astfel medalia de bronz. 


La Naționalele pe echipe de la Timișoara, au concurat 11 echipe masculine și patru echipe feminine. 




Pe plan local, au mai rămas 
de disputat câteva meciuri din Campionatul Constanței la squash, ligile A și B. 
"Acestea sunt ultimele partide din sezonul regulat. Vor urma câteva zile de vacanță, pe perioada sărbătorilor de iarnă, iar în luna ianuarie, se va da startul play-off-ului", a declarat, pentru "Cuget Liber", vicepre-ședintele ACS Squash West Side, Ilie Bănică. 
Sorin MIHALACHE


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3701 secunde