Jucători din Gibraltar și Insula Man, la Europenele de squash de la București

206
Jucători din Gibraltar  și Insula Man, la Europenele  de squash de la București - jucatorii-1460997372.jpg

Articole de la același autor

În perioada 20-23 aprilie, complexul Infinity Sport Arena din București va găzdui întrecerile Campionatului European de squash pe echipe, Divizia a 3-a, masculin și feminin.

După doar doi ani de la afilierea la Federația Europeană și Inter-națională de Squash, România va organiza cel mai important turneu de squash de până acum: ediția din 2016 a Campionatului European, unde vor fi prezenți peste 100 de jucători și jucătoare din 15 țări (Italia, Malta, Portugalia, Scoția, Finlanda, Luxemburg, Gibraltar, Insula Jersey, Insula Man, Israel, Grecia, Belarus, Ucraina și România).

Turneul va începe mâine, iar sâmbătă, 23 aprilie, vor avea loc finalele.

Se anunță cea mai puternică ediție, cu jucători de nivel mondial, precum Nick Taylor, fostul număr 14 PSA (Profesional Squash Asso-ciation) și dublu campion euro-pean, Bradley Hindle, locul 64 mondial în 2008, Rui și Claudio Pinto, frații portughezi aflați în Top 200 PSA. Totodată, printre participante se regăsesc naționalele Italiei (locul 3 la Europenele din 2011) și Scoției, vicecampioană europeană în 2011.

Evenimentul va avea loc la Infinity Sport Arena, cel mai modern complex de squash din România, deschis în noiembrie 2015. Jucătorii au la dispoziție cinci terenuri furnizate de ASB (lider mondial în construcția de terenuri), acreditate de Federația Internațională de Squash, sală de fitness, saună, iar accesul suporterilor este gratuit.

Arbitrul oficial al turneului este Jacques Wielandt, din Olanda.

v v v

Federația Română de Squash s-a înființat în mai 2014, cu scopul de a dezvolta squash-ul și de a crea un cadru benefic atragerii tuturor categoriilor de vârstă spre practicarea acestui sport.

"Unul din cele mai importante obiective ale strategiei pentru 2015- 2020 este să construim o națională puternică de juniori cu care să urcăm pe podiumurile competițiilor internaționale", a declarat președintele Federației Române de Squash, George Constantinescu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3492 secunde