Jocul de oină, în inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial
Articole recomandate
DOLIU ÎN PRESĂ! A murit unul dintre cei mai buni fotoreporteri
22 Aprilie 2024
Vești bune din sport. Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu argint la Mondialele de juniori
20 Aprilie 2024
RETRAGERE DIN TENIS! Sportiva este câştigătoare a două titluri de Mare Şlem! "A sosit momentul să-mi iau rămas bun"
20 Aprilie 2024
Unul dintre cei mai mari hocheiști români a încetat din viață
10 Aprilie 2024
Jocul de oină a fost inclus în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, dosarul de înscriere fiind redactat de experți din cadrul Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii.
Răspândit pe întregul teritoriu al României, jocul de oină este practicat atât în forma sa reglementată, prin asociațiile și cluburile care participă la competițiile organizate de Federația Română de Oină, cât și în cadrul comunităților care au păstrat până astăzi această tradiție, cu ocazia sărbătorilor religioase, evenimentelor festive și altor manifestări locale.
Avându-și originea în jocurile cu bâta și mingea practicate de păstori, oina a fost prezentă în viața comunităților din toate regiunile istorice ale României, cu caracteristici asemănătoare, dar cu denumiri diferite. Sunt citate în acest sens: hoina, ogoiul (Bucovina), fuga (sudul Transilvaniei), țuru, de-a lunga (centrul Transilvaniei), apuca, matca-mare (Maramureș), hâlca, lopta-pila, hapucul, hopaciul (nordul Transilvaniei), de-a patru să stăm, lopta-lungă, baciul, baș (Banat).
În prezent, datorită eforturilor depuse de organizațiile implicate, jocul de oină cunoaște o extindere internațională, fiind practicat astăzi în state ca India, Indonezia, Marea Britanie sau Nepal. Asigurarea viabilității jocului sportiv de oină este realizată în cadrul competițional diversificat creat de Federația Română de Oină, care este membră a Asociației Europene a Jocurilor și Sporturilor Tradiționale.
„Prin includerea sa în Inventarul național al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial, jocul de oină primește o justă confirmare a statutului său de «sport național», acordat prin Legea 96/2016 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000”, au transmis reprezentanţii Ministerului Culturii.
„Mulţumim mult membrilor Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial! Următorul pas este înscrierea oinei pe lista UNESCO, dosar la care am început activitatea de documentare”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Oină, constănţeanul Nicolae Dobre.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 22 Octombrie 2020
Luni, 27 Iulie 2020
Sâmbătă, 18 Iulie 2020
Miercuri, 15 Iulie 2020
Joi, 25 Iunie 2020
Sâmbătă, 06 Iunie 2020
Joi, 28 Mai 2020
Joi, 21 Mai 2020