Înotătorii constănţeni, prezenţi la o ediţie specială a Campionatului Naţional

2195
Înotătorii constănţeni, prezenţi la o ediţie specială a Campionatului Naţional - inotatorii2-1601389151.jpg

Articole de la același autor

După aproximativ jumătate de an petrecut departe de bazin, timp în care s-au antrenat - în cel mai fericit caz - prin parcuri, înotătorii revin în competiţie, la o ediţie de Campionat Naţional mult mai relaxată decât altădată. Iar constănţenii sunt prezenţi la startul reuniunii nautice!

Federația Română de Natație și Pentatlon Modern organizează, săptămâna aceasta, Campionatul Național pentru seniori, tineret și juniori în bazin de 50 m.

Prima competiție de înot din România în 2020, an marcat de pandemia Covid-19, debutează astăzi, fiind găzduită de bazinul din incinta Complexului Naţional Sportiv „Lia Manoliu” din Bucureşti. Întrecerile se vor încheia sâmbătă, 3 octombrie.

Probele competiţiei sunt următoarele: masculin şi feminin: 50 m, 100 m, 200 m, 400 m liber; 50 m, 100 m, 200 m spate; 50 m, 100 m, 200 m bras; 50 m, 100 m, 200 m fluture; 200 m, 400 m mixt; feminin - 800 m liber; masculin - 1.500 m liber.

„Am trecut, sportivi şi antrenori, prin vremuri grele. Mai mult de jumătate din cluburile din România nu au avut acces în bazine în ultimele luni, din cauza pandemiei Covid-19. Copiii s-au antrenat fiecare pe unde a putut, aşa cum am făcut şi noi, prin parcuri.

Iar campionatele care ar fi trebuit să fie organizate în vară au fost amânate pentru toamnă, în aer liber. E răul cel mai mic! S-a decis să nu mai fie baremuri de participare, s-au eliminat sancţiunile, va fi un concurs mai relaxat, important este să vină sportivii la o competiţie mult aşteptată. Nu anticipăm recorduri, nu au cum să fie rezultate spectaculoase, însă este un bun prilej de a ieşi din «amorţire»”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, prof. Octavian Tileagă, antrenor în cadrul Palatului Copiilor Constanţa.

Profesorul Tileagă nu va fi însă prezent la reuniunea nautică de la Bucureşti, delegaţia constănţeană, alcătuită din sportivi de la Palatul Copiilor şi Atena Sport Club, fiind condusă de medaliatul olimpic Răzvan Florea, care, ieri, a împlinit vârsta de 40 de ani.

„Copiii din lotul pentru Naţionale au plecat cu Răzvan, eu am rămas cu grupul de 14 copii la antrenament. Odată cu începerea şcolii, s-a deschis şi bazinul, dar s-a reînchis câteva zile, Palatul Copiilor găzduind, în weekend, secţii de votare. Acum, se urmează procedura de dezinfectare, astfel că, astăzi (n.r. - ieri), am fost cu copiii la pregătire fizică în Parcul Tăbăcărie, în jurul lacului”, a explicat profesorul Tileagă.

Urmează Naţionalele de copii şi cadeţi

Primul start al Campionatului Naţional pentru seniori, tineret şi juniori se dă, în această dimineaţă, la ora 9:30, iar ultimele probe se vor disputa, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 16.00.

Competiția se va desfășura fără spectatori, dar va putea fi urmărită online.

Tot luna viitoare, în acelaşi Complex „Lia Manoliu”, vor mai avea loc alte două competiţii importante: Campionatul Naţional de copii (10-11 ani), în perioada 9-11 octombrie, şi Campionatul Naţional de cadeţi (12-14 ani), în perioada 15-18 octombrie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5088 secunde